Dincolo de succesul profesional, Delia Budeanu a avut parte și de provocări personale. Primul ei mariaj s-a încheiat brusc, la doar 22 de ani, când soțul ei a părăsit-o, în ciuda faptului că aceasta devenise mama unei fetițe.
Cine a fost primul soț al Deliei Budeanu și din ce cauză au divorțat
Într-un interviu emoționant, fosta prezentatoare TV a povestit cum soțul i-a spus că este un „înger” înainte de a pleca din viața ei și, astfel, să o lase să se confrunte cu provocările care vin la pachet cu statutul de mamă singură.
„Mă căsătoresc cu doctorul Romulus Baraban și avem o fetiță, Diana. Mariajul nostru nu ține nici un an, pe vremea aceea el era ziarist la România Liberă. Lăsase o scurtă vreme medicina, după aceea plecând în Germania s-a întors la profesia lui pe care o practică și azi, cu mare succes. Deci, el ziarist, recita atât de frumos Fleurs du Mal a lui Baudelaire…asta a fost o bună impresie pe care el mi-a făcut-o. În sfârșit, m-am măritat cu el, s-a născut Diana și la mai puțin de un an el vrea divorțul…De pe-o zi pe alta, da.
Eu nu, nici nu-mi trecea prin minte, eu abia o aveam pe Diana, eram o mămică de 4-5 luni.
A venit și mi-a spus că s-a gândit, s-a gândit, s-a gândit și că îl încorsetează mariajul. A zis să nu mă supăr, că sunt un înger, să înțeleg că el ține foarte mult la mine, dar el nu suportă rigorile mariajului. La revedere și dus a fost! Și eu am rămas cu fetița și cu foștii mei socrii, aveam 22 de ani, aia nu era vârstă”, a povestit Delia Budeanu, în cadrul emisiunii „Profesioniștii”, prezentată de Eugenia Vodă.
Cum a decurs viața Deliei Budeanu, după divorțul de primul soț
Anii care au urmat au adus atât bucurii, cât și noi pierderi în viața Deliei Budeanu.
Aceasta s-a căsătorit cu jurnalistul de politică externă Radu Budeanu, alături de care a avut un mariaj de 19 ani și a avut un fiu. Ulterior, crainica s-a retras din lumina reflectoarelor în 1997, după moartea soțului său.
Cariera sa în televiziune a început în 1970, pe Programul 2, unde prezenta emisiuni culturale, inclusiv concerte simfonice. Cu o prezență elegantă și o voce inconfundabilă, Delia Budeanu a devenit un simbol al televiziunii publice.
Aceasta a avut o carieră de aproape trei decenii.
Delia Budeanu nu a fost doar o figură importantă în lumea televiziunii, ci și o susținătoare activă a culturii și a cauzelor sociale. Implicarea ei în diverse campanii umanitare și inițiative culturale a fost recunoscută printr-o serie de distincții importante, relatează TVR Info. Printre acestea se numără și titlul de „Ambasador al Bunăvoinței”, conferit de Organizația Națiunilor Unite, un semn al dedicării sale pentru binele comun.
Moartea sa, survenită la vârsta de 75 de ani, pe 19 octombrie 2024, i-a întristat profund pe cei care au cunoscut-o. Trupul său a fost înmormântat la Mănăstirea Ghighiu, din Prahova, unde cei apropiați i-au adus un ultim omagiu.