UPDATE: Conducătoarea autoturismului implicat în accidentul de pe DN 6 a decedat, alte şase femei rănite aflate în microbuz fiind transportate la spital, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu.
„Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat în urma accidentului de pe DN 6, din apropierea localităţii Valea Plopilor, între un microbuz în care se aflau 19 persoane şi un autoturism în care se afla doar conducătoarea auto, o femeie în vârstă de 50 de ani. Aceasta a fost găsită în stop cardio-respirator, i-au fost aplicate manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, medicul aflat la faţa locului a declarat decesul acesteia. Alte şase persoane, femei cu vârste cuprinse între 23 şi 67 de ani, din microbuz au avut nevoie de îngrijiri medicale, toate conştiente şi cooperante au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare”, precizează sursa citată. ISU Giurgiu.
Inițial autoritățile anunțaseră că în microbuz se aflau 23 de persoane.
UPDATE: O femeie a fost rănită grav în urma accidentului produs luni seara pe drumul naţional DN 6, în apropiere de localitatea Valea Plopilor, fiind vorba de conducătoarea autoturismului, iar alte şase persoane, aflate în microbuz, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
„Conducătoarea autoturismului a fost găsită încarcerată, în stop cardio-respirator. Pompierii au folosit accesoriile speciale pentru extragerea acesteia, fiind începute imediat şi manevrele de resuscitare. Alte şase persoane din microbuz au avut nevoie de îngrijiri medicale, toate conştiente şi cooperante. Acestea au fost transportate la spital”, precizează sursa citată.
Alte trei persoane sunt evaluate medical la faţa locului.
”În eveniment au fost implicate un microbuz, în care se aflau 23 de persoane şi un autoturism, în care era doar şoferul. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, pentru gestionarea eficientă a evenimentului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, a transmis ISU Giurgiu, potrivit News.ro.
”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 6, în zona localităţii Valea Plopilor, judeţul Giurgiu, traficul rutier este restricţionat pe ambele sensuri de deplasare, pentru a permite intervenţia la locul producerii unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz ce transporta călători”, a transmis, luni seară, Centrul Infotrafic.
Sursa citată a precizat că din evenimentul rutier a rezultat rănirea conducătorului autoturismului, care primeşte îngrijiri medicale la faţa locului.
”Alte patru persoane din microbuz, care acuză dureri, sunt evaluate medical la faţa locului, fiind conştiente”, a mai transmis sursa citată.
La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Staţiei Mihăileşti, Detaşamentelor Giurgiu şi Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, trei ambulanţe SMURD şi trei ambulanţe SAJ.
În ajutorul lor au fost trimise „resurse din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, respectiv o unitate de terapie intensivă mobilă şi o autospecială pentru transport victime multiple, precum şi o ambulanţă SMURD de la ISU Teleorman”, potrivit ISU Giurgiu.