Acum, însă, un psiholog a explicat motivul pentru care copiii jurnalistei și ai regretatului om de afaceri nu și-ar dori, de fapt, să-și vadă mama în aceste momente.
„Copiii nu vor să își vadă mama, din motive personale și afective. În acest moment, trauma prin care trec favorizează accentuarea de sentimente negative avute în raport cu mama biologică. Nu degeaba au ales să stea cu minunatul tată, în defavoarea vizibilă a mamei. Justiția o să se pronunțe în acest caz, dacă nu se ajunge la un compromis afectiv între părțile implicate”, a declarat psihologul Radu Leca, pentru Click.ro.
După ce nu a reușit să-și vadă copiii, Adriana Bahmuțeanu a transmis un mesaj disperat pentru ceilalți doi fii ai lui Silviu Prigoană, Silviu și Honorius.
„Fac un apel public către frații mai mari să înțeleagă importanța momentului și să îmi permită accesul la proprii copii, în casa în care am locuit și eu acum mai bine de zece ani alături de tatăl lor decedat Silviu Prigoană, să îi pot ține în brațe și să îi mângâi.
Haideți ca împreună, cu respect pentru memoria lui Silviu să depășim momentele tensionate și să ne jelim pierderea. Fiii mei sunt afectați de vestea șocantă a dispariției tatălui lor, iar pentru mine ca mamă este important ca în aceste momente să fiu alături de ei. Dumnezeu să îl ierte pe Silviu Prigoană pe care îl rog, de acolo din ceruri de unde este, să le trimită dramul de înțelepciune lui Honorius și Silvius și să înțeleagă că momentele grele necesită decență și respect reciproc”, a scris Adriana Bahmuțeanu, pe Instagram.