Scheletul unui copil a fost descoperit în centrul orașului Timișoara, joi seara, atunci când muncitorii aflați pe un șantier de lângă Parcul Botanic efectuau lucrări de excavare. Osemintele erau învelite într-un material textil iar lucrătorii, șocați, au apelat numărul național de urgență 112.
Scheletul unui copil găsit în Timișoara
Conform IPJ Timiș, incidentul a fost raportat la 112 joi, pe 14 noiembrie, în jurul orei 16:50, polițștii prezentându-se rapid în zona Bulevardului Republicii din Timișoara, lângă calea ferată.
„Polițiștii Serviciului Criminalistic s-au deplasat la fața locului și au constatat prezența osemintelor învelite într-o bucată de material textil”, a transmis IPJ Timiș, conform sursei citate. În urma acestei descoperiri, autoritățile au deschis un dosar penal.
IPJ Timiș a mai anunțat că au fost începute cercetările în dosarul penal ce a fost deschis.
”În acest caz, poliţiştii SRPT Timişoara continuă verificările sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă pentru stabilirea provenienţei osemintelor şi întregii situaţii de fapt”, a mai transmis IPJ Timiş.
Este posibil ca rămășițele găsite să fie unele foarte vechi, mai ales că în zona respectivă este un sit arheologic în care au mai fost găsite schelete umane de-a lungul timpului.
Pe șantierul respectiv au fost oprite lucrările iar specialiștii au început să cerceteze minuțios locul, vineri dimineață, și au descoperit că scheletul pare să fi fost al unui copil. Un arheolog de la Muzeul Național al Banatului s-a prezentat pentru a-și exprima expertiza și pentru a estima vechimea osemintelor.
Alex Petrut este in prezent este redactor al publicației Mgnews.ro.de 2 ani. Mihai are 31 de ani și e absolvent a Facultății de Stiinte Aplicate. Îi plac foarte mult filmele si cărțile sci-fi/horror și adoră să gătească. În prezent cochetează și cu arta și este membru fondator a „Teatrului Gimly".