Silviu Prigoană a plecat dintre noi, lăsând în urmă nu doar un gol imens în viața celor care l-au cunoscut, ci și o serie de mistere. Moartea sa subită a ridicat multe semne de întrebare, însă ceea ce pare să șocheze cel mai mult este un secret bine ascuns, legat de relația cu femeia pe care lumea o cunoștea drept „soția” sa.
Surse apropiate susțin că discreția care a înconjurat-o mereu pe partenera de viață a lui Silviu Prigoană, Mihaela, nu era întâmplătoare. Se pare că cei doi ar fi avut un pact bine stabilit încă de la începutul relației lor, iar ceea ce părea un mariaj fericit ar fi fost, de fapt, un angajament mai puțin convențional.
De ce ar fi mințit Prigoană că este căsătorit
Motivul exact pentru care Silviu Prigoană ar fi ales să împrăștie această informație pare să fie obținerea unor ”avantaje”. Se pare că rolul Mihaelei în viața lui ar fi fost mai degrabă unul de imagine, menținut inclusiv pentru a-l sprijini în fața instanțelor și în bătălia pentru copii, spun cei care i-au cunoscut îndeaproape.
”Silviu Prigoană și Mihaela au avut un fel de contract de imagine. El avea nevoie să fie cu cineva ca să-și consolideze poziția în fața instanțelor mai ales, fiind la mijloc și o bătălie pentru copii. Doamna venea doar la evenimente, când era cazul ca Prigoană să apară în public însoțit, însă ea stătea mai mult în Făgăraș, de unde e de loc. În acest parteneriat pe care l-ar fi încheiat s-au înțeles să se foloseasca unul de celălalt pentru diverse beneficii. Dar ea venea rar la București, nu prea o vedeai la ochi. Și în acte se semnează cu Mihaela Botezatu, nu Prigoană”, a declarat pentru CANCAN o sursă din anturajul familiei.
Marți, 12 noiembrie, Silviu Prigoană s-a stins din viață la vârsta de 60 de ani. Omul de afaceri se afla la masă cu prietenii apropiați la un restaurant din Bran, atunci când a început să i se facă rău.
Totuși, autopsia a scos la iveală faptul că a suferit un infarct. Echipele de salvare ajunse la fața locului l-au resuscitat înainte de a-l transporta de urgență la un spital din Brașov, însă nu au mai putut face nimic pentru el.