Adriana Bahmuțeanu a făcut dezvăluiri halucinante! Vrăji în casa lui Silviu Prigoană? Fosta soție a regretatului afacerist nu a putut să se mai abțină și a rupt tăcerea! Ce a spus vedeta despre scandalurile dintre Mihaela Botezatu și menajera din casa fostului ei partener?
Potrivit Adrianei Bahmuțeanu, liniștea din casa lui Silviu Prigoană era des perturbată de scandalurile dintre soția lui și menajera milionarului. Vedeta a declarat că acestea ar fi ajuns să își facă și vrăji! Copiii ar fi fost martori la certurile uriașe dintre cele două femei. Ba chiar mai mult, minorii ar deține și înregistrări compromițătoare.
Fosta soție a lui Silviu Prigoană susține că un avocat este în casa afaceristului încă din ziua decesului, iar de atunci nu ar mai fi plecat. Adrianei Bahmuțeanu nu îi convine că bărbatul respectiv vorbește pe un ton tăios cu băieții ei.
„Sunt frații vitregi, Prigoană Honorius și Prigoană Silvius. Concret este avocatul Radu Mihai, care înțeleg că s-a mutat acolo în casă, locuiește acolo, stă non-stop de când s-a aflat că a murit Silviu Prigoană. Acest avocat este în casă. Ei în loc să își plângă mortul, să stea să îi aprindă o lumânare, să se reculeagă, l-au chemat pe acest avocat care, de la ora 16:00, în ziua decesului, și până azi, este non-stop în casă și vorbește cu copiii pe un ton foarte tăios. Mai este o doamnă, menajeră din ce am înțeles, care este într-un conflict deschis cu partenera de imagine a lui Silviu Prigoană, cu Mihaela Botezatu, cu care se ceartă des în casă”, a mărturisit Adriana Bahmuțeanu, potrivit România TV.
Adriana Bahmuțeanu, despre scandalurile dintre Mihaela Botezatu și menajeră
Adriana Bahmuțeanu susține că Mihaela Botezatu și menajera ar fi ajuns la acuzații foarte grave, care includ chiar și vrăji. Băieții vedetei ar fi martori la toate scandalurile dintre cele două, iar înregistrările compromițătoare au fost depuse și la dosarul autorităților. Fosta soție a lui Silviu Prigoană spune că fiii ei nu au cum să locuiacă într-un astfel de mediu.
„Cele două se acuză că au făcut vrăji, că au făcut moșmoande, că au găsit argintul viu prin casă. Ma rog, treaba lor. Dar aceste certuri, discuții și tot felul de reproșuri sunt făcute în fața copiilor. Copiii au înregistrat aceste discuții, care evident că au ajuns tot aici, la DGASPC. Am depus și la instanța de judecată aceste înregistrări, tocmai pentru a demonstra că în acea casă nu este o atmosferă propice pentru creșterea a doi copii. Ce văd copiii în casa aia? Că se ceartă două femei, că se înjură, că se bat?”, a mai spus fosta soție a lui Silviu Prigoană.
Vedeta se luptă în continuare pentru a-i aduce pe băieții ei acasă și speră că va putea să îi țină lângă ea după moartea lui Silviu Prigoană.