Este doliu în lumea artistică! Gabriel Cotabiță a murit! Artistul avea 69 de ani, iar veste morții a lovit ca un trăsnet România, după ce, în urmă cu puțin timp, a fost anunțat decesul unui alt mare artist, Marius Bațu.
Gabriel Cotabiță s-a stins fulgerător. Artistul, una dintre emblemele muzicii pop din România, a murit la 69 de ani.
Potrivit primelor informații, Gabriel Cotabiță a suferit un AVC.
Vestea tragică a fost dată de Ionel Tudor, bunul prieten și artist cu care a împărțit scena marele Gabriel Cotabiță.
Ai plecat, Gabi, și ai lasat muzica pop românească fără una dintre cele mai mari și mai personale voci! Am fost nu doar colaboratori, ci și prieteni din tinerețe! Am lansat împreună piese care au bucurat generații de ascultatori („Noapte albastră”, „Te rog, domnișoară, nu pleca”, „Și va mai trece-o noapte”, „Viața e un cazino”, „Să nu ne spunem adio”, „Poate că da, poate că nu” etc)! Am lansat împreună cu Joey de Alvaré primul CD din România! Am făcut lucruri frumoase împreună, lucruri care nu se pot uita! Am împărțit multe momente ale vieții
și carierei noastre împreună!…Te vom păstra mereu în inimile noastre! Dumnezeu să te odihnească în pace și lumină!, este mesajul postat de Ionel Tudor.
Tot astăzi, la scurt timp după miezul nopții, Marius Bațu, celebru cântăreț de folk în vârstă de 65 de ani, a murit. Artistul a ajuns la spital după concertul susținut seara trecută la Timișoara.
Cauza morții lui Marius Bațu a fost un infarct. Cântărețul urma să suțină în seara aceasta un concert la Lugoj.