Alexandra Duckadam, văduva fostului portar al echipei Steaua, a rămas văduvă la doar 45 de ani. Cei doi aveau împreună o fiică, Julianne, în vîrstă de 16 ani.
Ce mesaj a postat văduva lui Duckadam după moartea eroului de la Sevilla
„A luptat cât a putut pentru toate prin câte i-a fost dat să treacă, dar din păcate zbuciumul lui s-a oprit azi, 02.12.2024.
Toți cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu sunt așteptați la Arena Națională, sector VIP, marți 03 decembrie, începând cu orele 14.00”, au transmis Alexandra și Julianne Duckadam, la câteva ore după ce s-a aflat că Helmut nu mai este printre noi.
Alexandra și Helmut Duckadam erau căsătoriți din anul 2007, iar mariajul lor a rezistat împotriva gurilor rele, care susțineau că tânăra soție ”îi vâna averea”. Din contră, relația lor a fost ferită de incidente sau scandaluri publice, așa cum se întâmplă de multe ori în viața de familie a personalităților.
Au locuit la mama sportivului pentru că nu mai aveau casă
Într-un interviu acordat în emisiunea ”Legende”, moderată de Dan Negru, Helmut Duckadam povestea că Alexandra a rămas lângă el în ciuda problemelor financiare cu care s-a confruntat după divorțul de prima soție.
”Când m-am însurat cu Alexandra, nu aveam nimic. Trăiam, practic, din salariul ei și din pensia mea mică. La un moment dat, am pierdut și apartamentul din Arad.
A fost o casă naționalizată, o câștigasem eu prin hotărâre definitivă, dar, după zece ani, urmașii urmașilor au câștigat-o la CEDO și m-au dat afară, zbang.
Și m-am dus la mama, că n-aveam unde să mă duc. M-am dus la mama și, practic, pe cea mică, până la un an de zile, am crescut-o la mama. Nu aveam nici furculiță, nici cuțit”, a povestit Helmut Duckadam.
Duckadam mai avea doi copii din precedenta căsnicie
Câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, Duckadam a dezvăluit că problemele financiare au făcut ca relația lor să fie și mai apropiată.
”Am avut cele mai grele perioade, la începutul căsniciei noastre. Am stat la mama în casă cu copil mic, timp de câteva luni. Cred că acel lucru ne-a legat foarte bine și faptul că acum ducem o viață liniștită se datorează și acelui fapt, pentru că la greu, am fost împreună. Când ne e mai bine, nici nu se pune problema”, a mai povestit fostul sportiv.
Helmut Duckadam a mai fost căsătorit timp de 27 de ani cu Ildiko, alături de care are un băiat, Robert, și o fată Brigitte. În prezent, prima soție a lui Duckadam locuiește în Statele Unite ale Americii.