Cel mai groaznic lucru pentru o mamă e să-și îngroape copilul. Asta va trebui însă să facă Elisabeta, mama în vârstă de 85 de ani a lui Helmut Duckadam, decedat pe 2 decembrie, la Spitalul Militar din Capitală.
Femeia locuiește încă în satul natal, Semlac, din județul Arad, acolo unde s-a născut și Helmut Duckadam. Din fericire, autoritățile au promis că-i vor fi alături femeii și o vor ajuta în aceste momente grele. Sărmana femeie a venit acum la București, la căpătâiul fiului ei, iar imaginile sunt copleșitoare. FOTOGRAFII: DUMITRU ANGELESCU / LIBERTATEA
Comunitatea din Semlac, unde vestea morţii fostului portar s-a răspândit rapid, este şocată de pierderea legendarului sportiv, care este cetăţean de onoare în comună.
Primăriţa comunei, Letiţia Stoian, a spus luni, pentru Agerpres, că vestea a ajuns rapid la locuitori, care vor fi alături de mama fostului portar, în vârstă de 85 de ani.
„Suntem şocaţi de această veste care a venit ca fulgerul, de pierderea neaşteptată a eroului nostru. Duckadam era foarte iubit în Semlac, era cetăţean de onoare al comunei noastre.
Mama sa trăieşte aici, are 85 de ani şi tocmai mergeam să o vizitez, să îi transmit condoleanţe şi susţinerea întregii comunităţi.
Ultima dată l-am văzut pe Duckadam anul trecut, a fost în vizită la mama sa. El mai venea, dar era mereu pe fugă. Atunci m-am întâlnit cu el la un club al fanilor care există aici”, a spus Letiţia Stoian.Primăriţa a subliniat că întreaga comunitate va fi alături de mama „eroului de la Sevilla” şi de rudele care mai trăiesc în comună. Helmut Duckadam a primit în 2001 titlul de „Cetăţean de onoare” al comunei Semlac, unde s-a născut, pentru întreaga carieră sportivă. Fotografii: Dumitru Angelescu / Libertatea
Copilăria chinuită a lui Duckadam. Sacrificiile făcute de mama lui. De fapt cine era tatăl lui Duckadam. Mama lui s-a recăsătorit
În urmă cu 9 ani, presa a vizitat-o pe Elisabeta Duckadam acasă, la Semlac, Arad, o comună aflată la 27 de kilometri de Arad și la 9 kilometri de granița cu Ungaria. Reporterii Libertatea au stat atunci de vorbă cu cea care i-a dat viață celui care avea să devină Eroul de la Sevilla, titlu care nu prea i-a plăcut lui Duckadam, considerând că e prea mult.
„Helmut juca fotbal de mic. La 14 ani a plecat de acasă, să joace la Arad. Făcea naveta cu trenul. Juca și desculț, atunci când i se rupeau încălțările.
Tatăl lui (n.r. – de care Elisabeta a divorțat, între timp, și s-a recăsătorit), era tot portar, așa că alegerea să stea în poartă a fost una ușoară.
Nu aveam posibilități financiare prea mari. Am lucrat la Colectiv (n.r. – CAP), am ținut porci, îi vindeam, ca să facem rost de bani, iar doar toamna și primăvara, de Paști, le cumpăram de încălțat copiilor”, declara atunci Elisabeta, mama lui Helmut Duckadam pentru Libertatea.
Ce a primit de la statul român pentru reușita de la Cupa Campionilor Europeni
Automobilul ARO primit de fotbalist drept primă pentru câștigarea Cupei Campionilor Europeni, în 1986, i l-a dat unui sătean, pentru o lucrare făcută la casă: „Ca bani, s-a luat 3.000 de lei, parcă. M-a durut că a fost nevoit să vândă mănușile de la Sevilla pentru bani. Viața te duce și în astfel de situații”, mai spunea atunci mama campionului.
Amintim că în 1986, Helmut Duckadam a apărat 4 lovituri libere consecutive, la Cupa Campionilor Europeni, devenind un fenomen.
Primul copil al Elisabetei. Helmut Duckadam mai avea un frate și o soră
Duckadam s-a născut pe 1 aprilie, iar asta o supăra pe mama lui. ”A venit pe lume după miezul nopții, la trei ore după, pe 1 aprilie. M-am rugat de moașă: «Nu-l treceți în acte pe 1, ci pe 31 martie. Cum să fie născut pe 1 aprilie, de Ziua Proștilor?»”.
Ce înseamnă Helmuth pentru Elisabeta? Aproape totul. ”A fost primul meu copil. A fost sufletul meu. Deh, a fost primul… Așa e cu primul…. E ceva acolo, care rămâne pe veci, chiar dacă este în vârstă și el.
Îi sunt mama, prietenă, ne sfătuiam. Dar a plecat la București. Am reînnordat relațiile când s-a întors la Arad și s-a angajat la vamă”, mai spunea Elisabeta, care a mai născut apoi doi copii, pe Norbert, mai mic cu 6 ani, și pe mezina Renata.
Elisabeta este botezată în cultul evanghelic, la fel ca și fiica ei, stabilită în Germania, la Munchen, iar Helmut s-a convertit la ortodoxism. ”Casa părintească îi rămâne fetei, iar celor doi băieți le-am dat bani, după ce am vândut o moștenire”, mai spunea Elisabeta atunci.
Nu departe de casa părintească, Helmut Duckadam avea o casă de vacanță, pe malurile Mureșului, la câteva străzi de casa părintească.
Cu ani în urmă avea un om care se îngrijea de prorprietate, iar mama campionului venea zilnic cu bicicleta, pentru a ține situația sub control: ”Am avut și șase câini în curte, dar trei au murit. Helmut venea și el, tăia iarba, se îngrijea de totul, există și o livadă cu meri și cu pruni. Există un foișor, un grătar, nu te plictisești aici”, mai spunea mama lui.
Din păcate, acum mai mulți ani aceasta a fost scoasă la vânzare, pentru că Helmut decisese că nu avea să se întoarcă la Arad.
În ultimii ani, lui Duckadam nu-i ajungeau banii să-și cumpere toate pastilele. Urma să mai suporte o operație
În ultimii ani, fostul portar ajunsese să plătească o mică avere pe pastilele pe care trebuia să le ia zilnic. „Nu-mi ajung banii nici măcar să-mi iau jumătate”, declara el nu demult.
Helmut Duckadam povestea recent că lua zilnic undeva între 18 şi 22 de pastile, dar şi că plătea anual între 5.000 şi 8.000 de euro pentru acestea. Recent, Helmut dezvăluia că ajunsese să aibă probleme financiare.
„Mi-a zis ‘Nea Mitică, nu-mi ajung banii din pensie nici să-mi iau măcar 50 la sută din medicamente’”, povestește Dumitru Dragomir o discuție purtată nu demult cu fostul portar.ci
”Mie mi-au dat lacrimile. Eram cu fiul meu și cu nepoții mei. M-am simțit eu umilit. Îți dai seama… marele Duckadam”, a dezvăluit recent Dumitru Dragomir, citat de fanatik.ro.
Un anevrism axilar a pus capăt neaşteptat carierei lui Helmuth Duckadam. Se afla la un foc de tabără, pe malul Mureşului, când a alunecat, s-a sprijinit pe mână şi, probabil, cheagul de sânge s-a deplasat, blocând circulaţia în braţul drept. S-a dus la medicul din sat și apoi urgent la Bucureşti, unde a fost operat şi i-a fost salvat braţul.
După încheierea activităţii de fotbalist, Duckadam s-a angajat la Poliţia de frontieră din judeţul Arad, dar s-a pensionat din motive medicale.
”Eroul de la Sevilla” ar fi trebuit să fie supus unei intervenții chirurgicale la aorta, însă aceasta nu s-a mai realizat.