Suma de 800 lei va fi acordată în două tranșe egale a câte 400 lei în luna aprilie 2025, respectiv decembrie 2025, prin casele teritoriale sau sectoriale de pensii, iar în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie se stabilesc după data de 1 aprilie 2025, ajutorul financiar se acordă în luna decembrie 2025, în cuantum de 400 lei.
În condițiile în care Guvernul strânge cureaua pe oriunde se poate, Mediaflux a cerut Ministerului Muncii un răspuns cu privire la acordarea sprijinului de 400 de lei în luna decembrie 2025.
Pensii 2025: Ajutor de 400 de lei în luna decembrie
”În prezent, în condițiile în care nu se adoptă alte reglementări cu referire la acest subiect, este în vigoare Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 12/2025 privind acordarea unui sprijin financiar pentru unele categorii de pensionari în anul 2025, precum şi pentru completarea unor acte normative, potrivit căreia, în anul 2025 se acordă un sprijin financiar în cuantum de 800 lei pensionarilor sistemului public de pensii, persoanelor care beneficiază de pensii de serviciu, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat aflaţi în evidenţa caselor teritoriale de pensii, respectiv caselor de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare din pensii sunt mai mici sau egale cu 2.574 de lei.
Sprijinul financiar se plăteşte din oficiu, în două tranşe egale a câte 400 lei, în luna aprilie 2025, respectiv în luna decembrie 2025, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, şi se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii.”, a transmis Ministerul Muncii.
Conform datelor Casei Naționale de Pensii Publice, în prezent sunt 2.507.700 persoane, respectiv 2.383.592 beneficiari de pensii de asigurări sociale de stat și 124.108 beneficiari de pensii de agricultori, mai mici sau egale cu 2.574 lei, în cazul ambelor categorii de pensii. Astfel, statul ar avea nevoie de 1 miliard de lei pentru acest efort în luna decembrie 2025.
Sprijinul financiar nu se ia în calcul nici la stabilirea plafonului privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, nici la acordarea venitului minim de incluziune și nici la acordarea biletelor de tratament balnear, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice.
Sprijinul se adresează pensionarilor români cu domiciliul în România sau în străinătate, având la bază necesitatea adecvării veniturilor pensionarilor și se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii.
sursa foto: Shutterstock