Un caz șocant a fost raportat în Franța, acolo unde o doctoriță de 56 de ani, originară din România, a fost găsită carbonizată în casă. Principalul suspect al acestei crime este fiul medicului. Băiatul a fost dat în urmărire de poliția din Hexagon.
Caz șocant în Franța: doctoriță originară din România, ucisă în propria casă. Suspectul principal e băiatul ei
Poliția din Franța a informat că această crimă a avut loc la finalul lunii trecute. Trupul neînsuflețit al doctoriței, care fusese carbonizat, a fost găsit în casa ei din Franța, pe 30 octombrie. În acest moment, principalul suspect al asasinatului este fiul victimei. Vorbim de un băiat în vârstă de 22 de ani. Încă de duminică seară, 3 noiembrie, acesta a fost dat în urmărire de poliție, informează ziarul local Dernieres Nouvelles d’Alsace (DNA).
Alarma în acest caz a fost dată de o colegă a româncei. Aceasta a văzut că medicul nu mai ajungea la consultațiile cu pacienții. În primă fază a sunat-o și nu răspundea. Îngrijorată, aceasta a alertat poliția. Polițiștii au fost primii care au ajuns la locuința medicului, aflată la aproximativ un kilometru și jumătate de cabinetul medical.
La fața locului, oamenii legii au constatat un miros de benzină, astfel că au alertat pompierii. Asta s-a întâmplat sâmbătă, 1 noiembrie, în jurul orei 8:30 (9:30, ora României). La sosirea pompierilor, focul era deja stins. În interior a fost descoperit corpul carbonizat al femeii.
Simona Boila, considerată unul dintre cei ai buni cardiologi din oraș francez Molsheim
Vestea decesului medicului Simona Boila a provocat un șoc uriaș în localitatea franceză Molsheim. Româncă era unul dintre cei mai apreciați cardiologi în activitate. ”O cunoșteam în calitatea mea de primar, dar și ca pacient. Era o femeie extrem de plăcută și binevoitoare, care avea grijă de pacienții săi. Dispariția ei tragică va lăsa un gol în orașul nostru”, a spus, luni, primarul Laurent Furst.
Născută în 1969 în România, Simona Boila era originară din Cluj-Napoca. Românca a ajuns în Franța la sfârșitul anilor 2000 împreună cu singurul său fiu, Andrei, născut în 2003. Absolventă de medicină în România, Simona Boila era specializată în cardiologie și boli vasculare.
Fiul doctoriței, suspectul crimei, un tânăr cu antecedente psihiatrice
Presa franceză mai notează că fiul cardioloagei, Andrei Boila, are antecedente de boli mintale. El este suspectat că și-a omorât mama. Încă de duminică seara, jandarmeria din Bas-Rhin a lansat un apel către populație pentru găsirea unui tânăr de 22 de ani. Fotografia acestuia a fost dată publicității.
