Pentru Dana Grecu (Chera) decizia de a lua o pauză de activitate, după 17 ani de televiziune, a venit firesc, când a intrat în concediu de maternitate, la 42 de ani, odată cu nașterea fiicei ei.
‘Când le-am spus prietenilor că voi sta acasă, cu Ana, doi ani, și-au făcut cruce și nu m-au crezut. Toți au spus că nu voi rezista’, spune Dana Grecu. Dar a rezistat!
Marele regret al prezentatoarei TV este acela că nu a putut să le acorde tuturor copiilor ei, timpul și atenția pe care i le-a acordat Anei, ultimul născut.
‘În viață poți să dai orice, oricui. Dar dacă nu dai timpul tău acelui om, acelei situații, atunci nu dai nimic. Dacă îți permiți să dai timp, deja dai parte din suflet. Ana a fost mai norocoasă’, spune moderatorul TV.
Ea mărturisește că nimic nu se compară cu nevoia fizică a copiilor de a sta cu părinții și niciun cadou din lume nu poate compensa acest lucru.
‘Copiii au nevoie de noi, fizic. Copiii au nevoie să ne spună ce gândesc, ce-i supără, ce-i bucură, să ne spună toate prostiile care le trec prin cap, au nevoie să știe că suntem undeva prin casă și, dacă ne strigă, putem să le răspundem: da, sunt aici! Copiii au nevoie de timp. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că a fost extrem de bun și cu ceilalți copii, că le-a dat putere să reziste la ritmul meu nebun de a-mi face meseria.’
Toți acești ani, în care Dana Grecu a stat departe de televiziune, nu au fost deloc simpli. Copiii si casa cer multă atenție și efort.
‘Când era Ana foarte mică, dormeam 4 ore pe noapte și am rămas cu o nevoie de somn. Erau destul de multe de făcut și, uneori, uitam să beau apă. Din cauza asta, îmi crapă des pielea. Dar nu e despre asta! E o vorbă, pe care am auzit-o și care descrie perfect situația: dacă vrei să primești ce nu ai avut niciodată, trebuie să faci ce nu ai făcut niciodată. Iar eu am primit de nu pot spune în cuvinte! Am primit ceea ce contează!’, recunoaște vedeta TV.
Dana Grecu spune că nu i-a fost străină munca, așa că a făcut ce fac dintotdeauna mai toate femeile din România, fără să se plângă: a spălat, a călcat, a făcut curățenie și mâncare sănătoasă. Tot în această perioadă a prins curaj și a gătit, pentru prima oară, câteva feluri de mâncare, pe care i-a fost frică să le încerce până atunci. A învățat să gătească sarmale, cozonac și ciorbă rădăuțeană!
De dragul familiei, prezentatoarea TV a învățat să gătească noi feluri de mâncare, pe care le considera foarte grele.
‘N-am făcut în viața mea cozonac. Acum fac cozonac. N-am făcut în viața mea sarmale. Fac sarmale! N-am făcut în viața mea ciorbă rădăuțeană! Mi se părea ceva îngrozitor de complicat. Îmi dau seama că aceasta a fost perioada când am redescoperit lucrurile simple ale vieții.
Calc multe haine, spăl, vorbesc cu copiiii, ies în curte și mă joc cu câinele, mâncăm împreună cu părinții, cu cei dragi și facem mese mari, gătim pentru asta, ne pregătim. Așezăm masa frumos, de sărbătoare, nu mâncăm pe genunchi sau pe tavă, sau în mașină. Plecăm în vacante. Ne bucurăm unii de alții’, spune omul de televiziune.
Unul dintre marile câștiguri ale acestei perioade sabatice a fost acela de a se regăsi, ca om.
‘Pe de altă parte, m-am întors la mine. Eu sunt un om care prețuiește foarte mult valoarea aceasta, a lui ‘acasă’. Pentru mine, înseamnă foarte mult să-ți fie dor, să aștepți cu dor pe omul pe care îl iubești acasă. Despre asta-i viața. Altfel, trăim doar ca să bifăm. Minunați au fost anii aceștia. Deloc usori, dar minunati. O lecție uriașă ca să prețuiesc tot ce mi se întâmplă, departe de sferele notorietății și ale falsei mulțumiri. Așa, trăindu-le pe toate, pot să spun copiilor noștri: Ana, Maria, Dan și David, ce să caute în ei și în ceilalți, pentru a fi fericiți’, spune cunoscutul moderator.
Dana Grecu va realiza, la ETNO TV, talk-show-ul politic și social ‘Subiectul zilei’, în alternanță cu Alina Eftimie, emisiune care va fi difuzată de luni până joi, între orele 20.00-22.00. Ea va realiza și emisiunea ‘Tainele minții’, care va fi difuzată vineri, între orele 20.00-21.00, o emisiune de început de weekend, dedicată wellbeing, dar adaptată publicului ETNO TV.