Gina Pistol și Smiley trăiesc o frumoasă poveste de dragoste și sunt unul dintre cele mai stabile cupluri din showbiz-ul românesc, iar în urmă cu doar o lună cei doi s-au căsătorit. Recent, pe rețelele personale de socializare, cântărețul a postat un videoclip emoționant din ziua nunții cu partenera lui de viață. Iată cum a arătat cel mai frumos moment din viața celor doi îndrăgostiți!
Smiley este destul de activ pe pagina sa de socializare de pe platforma TikTok, iar recent a postat un videoclip cu adevărat emoționant din ziua nunții cu Gina Pistol. Ziua de 27 mai a fost una dintre cele mai importante zile din viața lor și asta pentru că cei doi și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu. Iată ce a postat cântărețul!
Smiley, videoclip emoționant din ziua nunții cu Gina Pistol
Pe rețelele personale de socializare, Smiley a postat un videoclip emoționant din ziua nunții cu partenera lui de viață. În cadrul acestui videoclip, cei doi soți au făcut și câteva mărturisiri speciale.
Artistul a transmis faptul că ei s-au cunoscut în momentul în care aveau cea mai mare nevoie unul de celălalt, iar așa au ajuns să formeze un întreg. Cântărețul i-a făcut și câteva complimente soției lui.
„Ne cunoaștem de când eram tineri, de la depărtare așa, și nu am avut nici o legătură unul cu altul, deși ne știam, iar eu cred că ne-am întâlnit în momentul potrivit, când ne-am transformat astfel încât să ne potrivim unul cu altul. Gina este o femeie în toată regula, este iubitoare, curajoasă, empatică, este o mamă senzațională și o parteneră așa cum trebuie”, a declarat cântărețul.
Gina Pistol a mărturisit că s-a rugat la Dumnezeu să-i aducă în viața ei un om care să fie exact ca ea și astfel i l-a adus pe Smiley. Prezentatoarea TV a spus că soțul ei este fix ceea ce ea are nevoie.
„E ceva ce parcă am așteptat toată viața. În momentele mele când aveam câte o discuție cu Dumnezeu îi ceream doar să-mi trimită pe cineva în viața mea care să fie ca mine, să fie un om bun, simplu. Deși este opusul meu, că el mă echilibrează și este mai calm când eu sunt vulcanică, când nu sunt cu picioarele pe pământ, când sunt cu capul în nori, este fix echilibrul meu și rădăcina mea”, a precizat prezentatoarea de la Chefi la cuțite.