Adolescenta fusese în același loc, cu doar câteva zile înainte să-și găsească sfârșitul.
Crima de la Grădina Botanică din Craiova a șocat o țară întreagă. Melis, o adolescentă în vârstă de 14 ani, și-a pierdut viața în urma atacului sângeros, iar iubitul ei se află încă în stare gravă la spital.
Cei doi tineri au fost înjunghiați de către un tânăr de 17 ani, elev al Liceului Militar. Din nefericire, pentru Melis medicii nu au mai putut face nimic, iar aceasta a murit pe loc.
Rudele fetei, prietenii, dar și toți cei care au cunoscut-o își strigă durerea și nu pot înțelege cum s-a putut întâmpla o asemenea tragedie.
Acum, o coincidență bizară a ieșit la suprafață.
Se pare că ultima fotografie pe care și-a făcut-o Melis a fost chiar în Grădina Botanică din Craiova, cu doar câteva zile înainte să fie omorâtă.
Ultima fotografie cu Melis în viață
Cu puțin timp înainte de atacul sângeros, Melis și colegii săi absolviseră Colegiul Național Ștefan Velovan din Craiova. Pentru a păstra amintirile din școala generală, aceștia s-au gândit să facă mai multe poze chiar în Grădina Botanică, acolo unde adolescenta avea să-și găsească sfârșitul într-un mod atât de tragic.
Mai mult decât atât, colegii săi de clasă spun că ultima fotografie pe care și-a făcut-o Melis a fost chiar în apropierea locului în care ea și iubitul său au fost agresați.
Elevii sunt încă șocați de pierderea colegei lor, mai ales că Grădina Botanică era un loc în care mergeau destul de des pentru a petrece timpul împreună. Totodată, aceștia spun că Melis nu ar fi avut-o nicio legătură cu agresorul și nu îl cunoștea pe acesta.
Melis susținuse Evaluarea Națională cu doar câteva zile înainte
Ca oricare alt adolescent, Melis avea o mulțime de visuri, pe care, din nefericire, nu a mai apucat să și le îndeplinească. Se pregătea de admiterea la liceu, iar în urmă cu doar câteva zile susținuse Evaluarea Națională .
Nicio secundă nu și-ar fi putut imagina că o să-și găsească sfârșitul la o vârstă atât de fragedă și că nu se va mai putea bucura niciodată de adolescență, așa cum ar fi fost firesc să se întâmple.
Se pare că fata era o elevă silitoare și învăța foarte bine, motiv pentru care surse apropiate au mărturisit că media sa la examen a fost în jur de 9, potrivit cancan.ro.