Theo Rose le cere ajutorul fanilor săi pe rețelele de socializare. Artista de muzică ușoară a făcut un apel după ce prietena sa a fost diagnosticată cu o boală gravă.
Theo Rose a primit o veste tristă imediat după ce a devenit mamă. Una din prietenele sale a fost diagnosticată cu cancer papilar tiroidian. Îndrăgita cântăreață a cerut ajutorul persoanelor care o urmăresc pe rețelele de socializare.
„O prietenă a descoperit că are cancer papilar tiroidian. E cineva pe aici care s-a mai tratat de asta sau care poate recomanda un doctor pe chirurgie oncologică? Ne interesează orice experiență si orice sugestie. Mulțumesc!”, a scris Theo Rose pe Instagram.
Theo Rose a transmis un mesaj special după ce a fost externată cu bebelușul său
Artista a născut prin cezariană, deși plănuise să nască natural. Imediat după naștere, artista a oferit câteva declarații în emisiunea lui Cătălin Măruță, susținând că se simte bine și că Sasha Ioan este sănătos.
„Gata! Am plecat acasă fericită și cu cea mai frumoasă amintire de până acum. Am cerut să fac o poză cu doamna @dr.simonacoravu ca să mă mândresc cu o experiență frumoasă și relaxată, atât în ceea ce privește sarcina, așa cum a fost ea, cu bune și rele, dar și în ceea ce privește nașterea. Aveam emoții amândouă.
După anestezie m-am așezat pe spate și i-am spus: Succes, doamna doctor! Știu ca sunteți nr. 1! Și pentru noi este. Ni l-a pus în brațe sănătos pe Sasha Ioan”, a scris Theo Rose pe Instagram.
Cântăreața în vârstă de 25 de ani a făcut mărturisiri emoționante pe pagina sa de Instagram, chiar în prima dimineață pe care a petrecut-o cu bebelușul acasă. Aceasta a descris sentimentul de a fi mamă și a precizat că o iubește mai mult pe mama ei acum.
„Am o stare așa de zici că sunt beată, zici că sunt pe altă planetă. Nu-mi revin, nu-mi dau seama că e adevărat! Am ieșit pe balcon, e prima dimineață acasă, a fost o noapte foarte frumoasă, mă înțeleg cu copilul ăsta ceva extraordinar, nu știu cum să vă explic.
Eu treaba asta cu mamele… o iubesc mai mult pe mama parcă, nu știu… e ceva”, a spus cântăreața pe InstaStory.