Legea prin care șoferii implicați în accidente mortale sub influența alcoolului, drogurilor sau conducând fără permis vor primi pedepse de închisoare cu executare a fost promulgată.
Șoferii care consumă alcool, droguri sau conduc fără permis nu vor mai putea scăpa de închisoare în cazul producerii unui accident mortal.
A fost promulgată legea prin care șoferii ce produc un accident mortal, sub influența alcoolului, a drogurilor sau au condus fără permis, vor primi pedepse de închisoare cu executare.
Administrația Prezidențială a anunțat vineri că președintele Klaus Iohannis a semnat actul normativ pentru a completa articolul 91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal. Noul amendament elimină posibilitatea ca acești conducători auto să primească suspendarea executării pedepsei.
Ministerul de Interne a explicat că această măsură se aplică în cazul în care șoferii aflați sub influența alcoolului sau substanțelor psihoactive sau cei care conduc fără permis provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei victime. Aceștia vor fi condamnați la închisoare cu executare.
„Conducătorul auto, aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei, va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepse”, explică Ministerul.
Număr îngrijorător de șoferi beți, pe drumurile țării
Potrivit datelor oficiale, în ultimele șapte zile, poliția a reținut peste o mie de permise de conducere, dintre care 846 au fost pentru conducere sub influența alcoolului, iar 179 pentru conducere sub influența drogurilor sau altor substanțe interzise.
Conform statisticilor Eurostat, România a fost în 2022 țara din Uniunea Europeană cu cel mai mare număr de decese în accidente rutiere raportat la populație. Au fost înregistrate 86 de victime la un milion de locuitori în România, în timp ce în Suedia s-au înregistrat doar 21 de victime. Media la nivelul UE a fost de 46 de decese în accidente rutiere la un milion de locuitori.