Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie au făcut un anunț de ultimă oră! În urmă cu puțin timp a fost emisă o avertizare de vreme urâtă. Mai exact, un ciclon care a făcut ravagii în Slovenia se îndreaptă spre România. Cum văd specialiștii situația.
După temperaturile greu de suportat de zilele trecute, de aproape 40 de grade Celsius, vremea rea își face simțită prezența în următoarea perioadă, în aproape toată țara. În acest moment, aproape trei sferturi din România se află sub Cod portocaliu și Cod galben de fenomene extreme.
Ciclonul care a făcut ravagii în Slovenia ajunge în România
La această oră, aproape trei sferturi din țara noastră se află sub Cod portocaliu și Cod galben de fenomene extreme. Climatologul Roxana Bojariu a explicat, în exclusivitate la Antena 3 CNN, cum va fi influențată vremea la nivel mondial.
“Avem toată gama de fenomene care însoțesc instabilități puternice. Este o situație în care România este la contactul a două mase de aer cu temperaturi opuse. Avem influența unui câmp de presiune joasă care aduce aer foarte rece din spre nord-vestul Europei.
Practic, masa de aer rece deja a intrat în România și la contactul ei cu masa caldă avem aceste instabilități foarte puternice, de unde și codurile respective. Avem încă zone cu deficit de apă în sol, unde vom avea secetă, dar și zone unde oamenii se vor confrunta cu inundații. De luni, în zona sud-est a țării vom avea temperaturi ridicate până la 32 de grade.
Spre sfârșitul săptămânii vom avea din nou o masă de aer cald. Vreme frumoasă și caldă pentru vineri sâmbătă, duminică. Luna August 2023 începe furtunos, cu multe instabilități, chiar cu contraste foarte mari între regiuni.Un lucru atipic pentru ce-a mai liniștită lună din an, teoretic. Avem aceste instabilități pentru că aerul rece cu aerul cald, împreună precipită pe ploi și cu cât este contrastul mai mare, cu atât manifestările sunt mai severe: intensificări de vânt, episoade de grindină, descărcări electrice. Cazuri extreme sunt cele cu furtuni care ajung să dezvolte tornade. Trebuie să urmărim acele prognoze cu anticipare imediată.”, a spus Roxana Bojariu, potrivit Antena 3 CNN.