Kassandra avea patru ani când a fost salvată de Dana și Iosif Rotariu (60 de ani), iar acum este o domnișoară în toată regula, ajunsă în clasa a XI-a. După zeci de operații, poate să ducă o viață aproape normală și încearcă să dea uitării experiențele prin care a trecut.
În 2009, fostul fotbalist și partenera lui au salvat o pe Kassandra, după ce bunica ei a bătut-o cu bestialitate, a ars-o cu țigara și i-a turnat acid sulfuric pe față. Femeia nu își dorea să aibă grijă de nepoata ei, așa că a chinuit-o cât de mult a putut. A primit atunci o condamnare de opt ani, dar a fost închisă doar șase ani, fiind eliberată pentru bună purtare.
Fiica adoptivă a soților Rotariu are 17 ani și învață foarte bine la școală, fiind mândria celor care au crezut în ea și au sprijinit-o cât de mult au putut. Deși familia a pierdut numărul operațiilor prin care a trecut aceasta, lupta continuă și Kassandra face tot posibilul să ducă o viață cât mai normală. Fata suferă de osteomielită, o boală care afectează sistemul osos, care se manifestă prin inflamația și distrugerea matricei osoase. În general, este cauzată de infecția cu anumite microorganisme patogene de natură bacteriană sau fungică. În cazul copiilor, boala atacă mai ales oasele lungi (ale membrelor superioare si inferioare), iar la adulți afectează mai des coloana vertebrală și șoldurile.
„Kassandra este bine acum. Este la școală, merge în fiecare zi, ultima sa medie generală a fost de 9,64. Sunt tare mândru de ea. Acum așteptăm luna noiembrie, pentru că trebuie să meargă la un control în Franța și să vedem ce spun medicii, dacă o să îi pună proteza definitivă la piciorul stâng sau nu. Totul în funcție de ce zic analizele. Asta pentru că piciorul trebuie să se oprească din creștere. Vedem la fața locului. Nici nu mai știu a câta operație este. Cred că a 50-a intervenție. Sincer, vreau să vă zic că am pierdut și numărul lor.”, a declarat Iosif Rotariu, pentru Click.
În luna februarie, fostul fotbalist a intrat în direct prin video call în emisiunea lui Cristi Brancu de la Prima TV, iar alături de el s-a aflat și fiica pe care a adoptat-o în 2009. Tânăra, trecută deja de pragul adolescenței, a vorbit despre starea ei de sănătate și despre speranțele de viitor pe care le are.
„Sunt mai bine, am mai crescut. Mă țin bine pe picioare, dar încă mai am nevoie de ajutor. Am fost în Franța recent și a trebuit să mă verifice și să vadă cum e cu proteza mea. Au zis că momentan totul e ok. Le-am zis că am niște dureri foarte mari la proteză în ultimul timp și au spus că ei nu au ce să îmi facă momentan, ar trebui să încerc cu exerciții și dacă nu merge, să revin la ei.”, a povestit Kassandra Rotariu
Este puternică și a dovedit acest lucru în nenumărate rânduri, mai ales că nu simte nicio teamă în momentele în care se îndreaptă spre sala de operație. În plus, este recunoscătoare că a reușit să facă toate aceste intervenții.
„Eu mă bucur cu toate operațiile pe care a trebuit să le fac pentru că mă gâdesc că, într-un final, o să fiu cât de bine pot dacă îmi ies toate bine și mă ajută.”, a continuat.
În ciuda puterii sale interioare, tânăra a recunoscut că este deranjată de persoanele care o asociază cu povestea tristă de viață și nu o pot privi așa cum este în prezent, fără să se raporteze și la trecut.
„Nu prea-mi place să mă recunoască lumea pe stradă, mi se pare foarte ciudat și nu prea-mi place să vorbesc de chestii de genul. Lumea când aude Kassandra, asociază numele cu un copil cu multe operații și cu multe probleme.”, a mărturisit aceasta.
„Îmi place foarte mult engleza, dar mai am de lucru. Când am fost în online, n-am mai lucrat atât de mult și nu mai îmi iese atât de bine. Îmi place engleza foarte mult și româna foarte mult.”, a explicat Kassandra.
Are în plan ca pe viitor să urmeze și o facultate, dar nu a ales-o încă și speră că, în timp, va putea să facă tot mai multă mișcare.
„Mă visez făcând mai multe activități sportive pe care nu le pot face acum.”, a adăugat fiica soților Rotariu.
Iosif Rotariu și soția sa au mai adoptat și un băiat, pe Cristian care are acum 19 ani, deși au încă doi copii biologici, pe Roberto, de 24 de ani, și pe Romina de 29 de ani.