Sfântul Mina este protectorul și grabnic ajutătorul celor păgubiți și nedreptăţiţi în procese, al celor ce au pierdut sau li s-a furat ceva de către hoți sau au fost înşelaţi, la el rugându-se cu ardoare și credință cei care doresc ca lucrurile care le-au fost furate să li se întoarcă.
La Sfântul Mare Mucenic Mina mai pleacă genunchiul, pentru mijlocire în fața lui Dumnezeu, și cei care își caută un loc de muncă, oamenii care nu reușesc să se căsătorească și cei care speră să își îmblânzească dușmanii.
Totodată, persoanele disperate și deznădăjduite caută ajutor la Sfântul Mina, iar în urma rugilor lor fierbinți capătă putere și încredere în forțele proprii.
Preasfinte și întru tot lăudat Mare Mucenic Mina, de minuni făcătorule, primește această rugăciune de la mine, nevrednicul robul tău, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor cu lacrimi fierbinți ma rog ție.
Vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea, vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu! Mă rog ție, Sfinte Mina, grăbește-te a mă ajuta cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni. Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea.
Fiindcă ne-am încredințat ca și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfânta biserica ta și cu credință ți s-a rugat nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit?
Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cui, în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui? Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine să alerg la ajutorul tău, să cred ca la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor.
Și eu acum, fiind la greu si în pagubă, alerg către tine cu credință și cu lacrimi, îngenunchind, mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenic Mina, ca să te rogi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru mine păgubașul și scârbitul, celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri.
Roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întru tot lăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.’