Ies la iveală noi detalii despre cazul fetiței Melinda Sara Moiș, de 13 ani, din Sighetu Marmației, care a dispărut de acasă și a fost găsită, după șase zile, în locuința unui individ de 34 de ani. Bărbatul a dat primele declarații în fața polițiștilor, afirmațiile sale șocându-i pe anchetatori.
Astfel, acesta susține că fetița de 13 ani își dorea să aibă o relație cu el și neagă acuzația că ar fi violat-o.
„Ea voia să fim împreună”
Pentru moment, oamenii legii au descoperit că Melinda îl cunoștea de mai multă vreme pe bărbatul în casa căruia a fost găsită. Din câte se pare, acesta îi dădea droguri copilei, el fiind cunoscut ca un consumator.
Cei doi se știau și, cumva, individul a convins-o pe Melinda să-i trimită poze cu ea în ipostaze indecente. Ulterior, el a amenințat-o pe fată că va trimite fotografiile profesorilor de la școală și familiei.
În ziua dispariției, Melinda a fost chemată acasă la el de bărbat, dar a refuzat să meargă. Speriată de amenințările primite, copila a fugit de acasă și a mers în Parcul Grădina morii, din Sighet, cu gândul să se sinucidă.
Tocmai bărbatul în cauză a salvat-o de la înec, dar apoi a dus-o pe fată acasă la el, unde au început abuzurile. Se pare că minora a fost abuzată sexual de acesta.
„Şi în trecut a mai avut tentative de sinucidere! Din informaţiile noastre, şi acum a avut intenția de a se sinucide şi această persoană a salvat-o de la înec”, a declarat Mihai Gherman, comisar-șef al IPJ Maramureș.
În discuțiile cu polițiștii, agresorul neagă că ar fi abuzat-o pe fetiță: „Nu am violat-o, domne, ea voia să fim împreună. I-am zis să îşi continue şcoala şi să meargă mai departe (…) Nu am ştiut că e dispărută”.
Unul dintre vecini susține că a văzut-o pe fetiță – „A fost drogată. Am văzut când a dus-o, că el era sub înfluenţa drogurilor”.
Pe de altă parte, arată Antena 1, autorităţile se confruntă cu o altă problemă. Salvată din casa bărbatului, minora a refuzat să se întoarcă acasă, la familia. Ea se află acum în grija statului și ar putea ajunge într-un centru de plasament. Adrian Mândru, purtător de cuvânt al DGASPC Maramureș, a declarat: „Minora se află la un centru de primire in regim de urgentă într-un centru din Sigheţu Marmaţiei unde beneficiază de înghrijiri de specialitate”.
Recompensă pentru găsirea Melindei
Autorităţile caută să afle de la părinți de ce Melinda refuză să se întoarcă acasă.
Sara Melinda Moiş, în vârstă de 13 ani, a plecat de acasă în urmă cu o săptămână şi nu a mai revenit.
În aceeaşi zi, familia a anunţat dispariţia fetei la Poliţia din Sighetu Marmaţiei. Rudele Melindei au povestit că este prima dată când aceasta pleacă de acasă şi nu mai revine şi tot ele au anunțat și o recompensă.