Cum arăta Rona Hartner în tinerețe. Ce scandal a existat în viața acesteia care i-a marcat întreaga carieră.
Cum arăta Rona Hartner în tinerețe. Când a cunoscut succesul
Rona Hartner a fost o artistă foarte apreciată. A încântat cu vocea sa, dar și pe scenă. A devenit cunoscută din 1995, când a primit rolul principal în filmul Gadjo dilo (Străinul nebun).
Interpretarea sa artistică nu numai că a făcut-o faimoasă, dar i-a adus și un premiu. Datorită acesteia, Rona Hartner a primit Leopardul de Aur la Festivalul de Film de la Locarno.
În 1996 a jucat în filmul “Asfalt Tango”, o co-producție româno-franceză. Din 1997 artista chiar s-a mutat în Franța, țară pe care a iubit-o și la care a revenit mereu.
Scandalul care i-a marcat cariera Ronei Hartner
Dar Rona Hartner a avut parte și de un scandal care i-a marcat cariera. În 1999, aceasta era acuzată că este amata președintelui Emil Constantinescu.
Cei doi apăreau în poze cu ipostaze romantice, iar de aici până la o întreagă aventură a fost doar un pas. Vadim Tudor susținea atunci că are jurnalul intim al actriței, în care ea scria cum se iubea cu președintele.
Despre momentul în care s-au făcut pozele, Rona Hartner spunea că a avut o piesă cu un mesaj deloc demn pentru un președinte.
Pentru ca acesta să nu audă că îi cântă despre cum este „un ratat”, vedeta a spus că a făcut tot felul de mișcări senzuale. După scandal, Rona Hartner s-a mutat la Paris.
„Mi s-a zis Pațurcă: invită-l pe președinte la dans. Eu aveam un blues, «You are my loser». Nu știam cum s-o mai dau, cum să-i cânt ”Ești ratatul meu”? Și am început să mă dau cu cracii în sus, să fac show, să nu audă textul. Am făcut o diversiune. Toți jurnaliștii au venit în jurul nostru. Și… s-a terminat piesa, aplauze, poze, nu știu ce. Asta a fost în noiembrie 1996”, spunea Rona despre momentul respectiv.
Într-un final, Rona Hartner a recunoscut în 2010 că întregul scandal fusese o înscenare.
„Tocmai avusesem mare succes cu un film în Franța și secretarul lui Corneliu Vadim Tudor mi-a propus să mă facă vedetă în România (…)
Iar pe 8 ianuarie 1999, am aflat de la televizor că scrisesem un jurnal intim, în care spuneam că sunt amanta președintelui. Bineînțeles, jurnalul era inventat”, a declarat Rona Hartner pentru revista The One în anul 2010.