Atenționarea meteorologică este valabilă în intervalul 26 iunie, ora 13:00 – 27 iunie, ora 6:00. Românii s-au obișnuit deja cu aceste avertizări ANM, aproape zilnice, mai ales pe timpul verii. Cea mai mare problemă rămâne, însă, canicula extremă, în condițiile în care specialiștii ANM vorbesc deja despre cea mai caldă vară din istoria României.
Un nou cod galben de furtuni în 10 județe din România
”În jumătatea vestică a Olteniei, în Banat, Crișana și vestul Transilvaniei, precum și în zona Carpaților Occidentali și vestul Carpaților Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 50…70 km/h), vijelii, grindină și descărcări electrice.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…35 l/mp și izolat de peste 50 l/mp”, este menționat în anunțul ANM. Așadar, românii trebuie să nu-și uite umbrela acasă dacă intenționează să plece la muncă sau oriunde altundeva.
Cei mai cunoscuți meteorologi din România au anunțat deja că țara noastră se va confrunta cu cea mai călduroasă vară din istorie, iar temperaturile vor atinge 44 de grade Celsius la umbră, undeva în luna iulie. Mai multe detalii a oferit directorul ANM Florinela Georgescu.
România va fi un adevărat cuptor în luna iulie, din cauza caniculei
”Pe măsură ce vom avansa spre luna iulie sigur că vom crește și pragul la care posibil să dăm Cod portocaliu și roșu de caniculă pentru că iulie-august reprezintă perioada din an în care în mod normal înregistrăm temperaturile cele mai ridicate care, așa cum știm, pentru țara noastră pot depăși 44 de grade”, a explicat directorul ANM.
Veștile sunt asemănătoare și spuse de Roxana Bojariu. ”Pe lângă temperaturile mari, durata valorilor și frecvența lor, fiind al treilea val de căldură și va continua până duminică, vom avea cinci zile. Este evident că va avea un efect asupra sănătății publice, în aglomerarea urbană.
Este greu de făcut o prognoză. Când se va petrece doborârea recordului de 40 grade C înregistrat în București”, a explicat cunoscutul meteorolog. Că România va ”fierbe” o spun și meteorologii de la Accuweather.
Astfel, țara va fierbe la propriu, iar temperaturile vor bate orice record, inclusiv în capitala București. Astfel, pe 1 iulie 2024 temperaturile vor ajunge la 39 de grade Celsius la umbră, în București, cu minime de 22 de grade. Săptămâna de foc va continua cu temperaturi de 38 de grade și spre final va fi mai ”blândă”, cu temperaturi de doar 34 de grade Celsius.
În mijlocul lunii iulie, în săptămâna 8 – 14 iulie, temperaturile se vor situa în jurul a 30 de grade Celsius, în timp ce în 15 – 21 iulie vor avea maxime de 32 de grade Celsius. Spre final de iulie se anunță temperaturi de peste 31 de grade Celsius, însă cel mai probabil specialiștii ANM vor revizui aceste prognoze, iar temperaturile vor fi mult mai mari.