Elena Mateescu, șefa ANM, vești nu tocmai bune! Până când se prelungește vara anul acesta. Vine din nou canicula peste România.
METEO. Deși România se încadrează încă la clima temperat continentală, cu patru anotimpuri, studiile arată că nu va mai trece mult până când vom trece la climă mediteraneană. Deja schimbările de vreme arată că avem mai degrabă două sezoane, unul cald prelungit și unul mai rece.
Directorul ANM, Elena Mateescu a fost invitată în emisiunea „În oglindă”, realizată de Mihai Ghiță, pentru trustul Dogan, Kanal D și a explicat la ce trebuie să ne așteptăm în anii care urmează.
„Zăpadă vedem din ce în ce mai rar și în prezent. Cu siguranță vorbim de noțiunea de climă temperat continentală datorită
poziției unde ne aflăm, dar niciun sezon nu mai seamănă cu altul și observăm, de la an la an, evoluții atipice poate, mai ales la nivelul sezoanelor de tranziție, dar și la nivelul anotimpului în zilei.
Observăm că verile sunt din ce în ce mai călduroase, iernile sunt mai sărace în precipitații, ultimele cinci ierni în țara noastră au fost cele mai călduroase ierni”, a spus directorul ANM.
Elena Mateescu explică prognoza pentru viitor
Elena Mateescu a arătat că vom avea în continuare climă temperat continentală, cel puțin în teorie, dar este clar că în practică avem două sezoane și anume vara care începe mai devreme și se termină mai târziu față de zilele sale calendaristice.
„Debutul verii clar începe mai devreme pentru că observăm încă de la jumătatea lunii mai fenomene convective specifice mijlocului de vară.(…) Notăm vara începe la 1 mai din punct de vedere al modului de manifestare al fenomenelor. Se prelungește, cum am avut în acest an, până în jurul datei de 15 de noiembri”, a mai precizat Elena Mateescu.