În urmă cu o zi, Armin Nicoară a avut o apariție publică cum rar poate fi văzut. În cadrul unei emisiuni TV, saxofonistul a plâns cu lacrimi amare, spunând că toată viața lui s-a simțit neînțeles și neapreciat de familia sa, în special de tatăl său.
Singura care i-a fost aproape și a crezut în talentul său a fost cea care i-a dat viață, în timp ce între el și Petrică Nicoară s-a instalat un zid de gheață.
Armin Nicoară, relație distantă cu tatăl său
Iar acum, la o zi distanță de la declarațiile prin care a spus că relația cu tatăl său nu este cea mai bună, Armin a apărut iar la TV, făcând alte destăinuiri la fel de emoționante.
Vedeta spune că niciodată nu a avut ocazia sau curajul de a sta cu tatăl său față în față pentru a-i spune ce-l doare, pentru a-i mulțumi, pentru a-l îmbrățișa și pentru a mai lega relația lor, care acum este una foarte distantă.
Trauma din copilărie l-a urmărit toată viața, tocmai de aceea, a încercat mereu să fie cu un pas înaintea așteptărilor tuturor, pentru a-și impresiona părintele și pentru a-i arăta că merită să fie apreciat și acceptat în familie.
”Nu am reușit niciodată să stau cu tatăl meu față în față, să îi spun cât de greu a fost în acele momente.Nu vreau să vin și să mă plâng. Eu nu am avut tupeul, nu am putut să fiu cu el față în față, să îi zic ce mă doare, am avut și frica către el, pentru că a fost un pic mai dur. Am reușit să mă eliberez de o anumită problemă, o traumă. Am simțit oamenii că s-au regăsit în ce am spus eu și le mulțumesc. Au fost oameni care m-au condamnat și m-au înjurat și acum și-au cerut iertare, pentru că mulți nu m-au cunoscut. Eu am simțit că toată lumea era împotriva mea, de la familie, dar nu vreau să o bag pe mama, ea a fost mereu cu mine. Am simțit-o cel mai aproape. Nu mă simțeam apreciat. Nu aș șterge nimic cu buretele. Tot ce a făcut a clădit Armin Nicoară de astăzi. Nu am reușit să îl sun, știu că se bucură pentru mine, dar e o barieră între mine și el. Dacă ar fi în fața mea și poate mi-aș dori față în față să stau, să îl iau în brațe și să îi spun că îi mulțumesc, chiar dacă a făcut ce a făcut în trecut. A pus o cărămidă în viața mea și a clădit această persoană. Îl iubesc, el tot timpul îmi spune că mai are 10-15 ani de trăit și pe mine mă deranjează foarte tare. Mi-aș fi dorit să se implice și mai mult”, a spus Armin Nicoară, la TV.
În replică, dacă în urmă cu o zi Petrică nu a reacționat public și nici nu și-a sunat copilul pentru a purta o discuție pe baza celor mărturisite de el, acum a apărut pe micul ecran.
Petrică Nicoară a venit de la Timișoara la București pentru a-și asigura copilul că a fost, este și va fi mereu în dreapta lui, doar că așa a știut el să îl susțină, având un comportament mai dur și mai distant.
Cât despre cuvintele care au lăsat urme adânci în sufletul lui Armin, Petrică spune că de multe ori acestea erau doar glume, înțelese total greșit de fiul său.
Pentru că, la fel ca pe ceilalți copii ai săi, Petrică spune că-l iubește și-l prețuiește pe Armin dincolo de cuvinte. Căci doar el știe prin ce a trecut când a aflat că saxofonistul suferă de diabet și cât de mult se roagă zilnic pentru a-l avea în viață.
”Ce ai făcut, tati? Ai făcut o țară întreagă să plângă. Ți-am spus de atâtea ori că toate au fost glume. M-ai făcut să vin de la Timișoara. De multe ori ți-am spus că au fost glume, pe care tu le-ai luat în serios. A avut toată susținerea mea, tot timpul. Toată viața avem de învățat, asta trebuie să înțeleagă. Din 2010 de când s-a îmbolnăvit, cea mai grea zi din viața mea a fost când l-am dus în comă la spital și am plecat la nuntă în Italia. Mi-a venit un gând, că îmi spunea Dumnezeu: „Dacă nu îl suportați în familie, vrei să ți-l iau?”. Am zis: „Doamne, să nu mi-l iei. Te rog să mi-l lași”. Am visat într-o noapte că Dumnezeu mi-a zis să spun în ce dată m-am născut, i-am zis că pe 9 martie, și de 9 ori pe zi să spun Tatăl Nostru. Dacă uit, să spun în următoarea zi. De atunci eu mă tot rog. În fiecare zi, Dumnezeu îmi zice: „Ți l-am lăsat un an”. Îmi pare foarte rău (n. red. că a fost dur). De mici să nu îi certe atât de tare, cum i-am certat eu. Am două certuri, la care nici nu vreau să mă mai gândesc”, a spus și Petrică Nicoară.
Moment emoționant tată-fiu
În urma întâlnirii, care s-a lăsat cu lacrimi de ambele părți și îmbrățișări, dialogul tată-fiu a continuat, moment în care Armin a recunoscut că și recent a avut loc o situație tensionată între ei. Însă, totul a fost pentru binele lui, căci își cam neglijează sănătatea, lucru care-l deranjează pe Petrică.
Omul spune că numai cei care au copii înțeleg suferința pe care o poartă el în suflet de când îl știe pe Armin bolnav. Și că tot ce face el acum va fi perceput în cu totul alt mod abia atunci când și el va deveni părinte la rândul său.
Până atunci, însă, cei doi și-au cerut iertare reciproc, în fața întregii Românii, s-au îmbrățișat, și-au mulțumit pentru tot ce au făcut unul pentru celălalt și au simțit, spune Armin, pentru prima dată că sunt o echipă, nu adversari.
”Armin: Una dintre ele a fost mai recent, după ce m-am îmbolnăvit. A încercat să mă amenințe cumva, ca eu să țin regimul pentru diabet. Nu țineam, nu făceam injecțiile. Făceam una la două zile și eram tot mai rău.
Petrică: Te rog să mă ierți!
Armin: Și eu te rog să mă ierți! Niciodată nu am putut să îți spun asta!
Petrică: Ți-am spus și ție și fratelui tu, când o să aveți voi copii o să vă dați seama prin ce au trecut mama și tatăl tău.
Armin: E pentru prima dată când îl simt alături de mine. Până acum am venit singur, mereu cu Claudia, simțeam că nu mă susține.
Petrică: De multe ori i-am spus că nu e copilul meu. Eu am o logică de la socrul meu, că nu semănau fetele cu el”, au mai spus tatăl și fiul, în cadrul emisiunii în care au vorbit despre problemele din familia lor.