Puștiul minune al înotului românesc s-a impus după o cursă fantastică în care a revenit spectaculos pe ultimii 25 de metri. La doar 19 ani, el a devenit primul campion olimpic al natației masculine de la noi din țară.
David Popovici a adormit greu după finala de la 200 metri liber
Într-o intervenție la cea mai nouă ediție a emisiunii FANATIK SUPERLIGA, jurnalistul Marian Popovici, trimisul special al FANATIK la Jocurile Olimpice, a anunțat că superstarul David Popovici are șanse la o nouă medalie în proba de 100 metri liber, după cea câștigată la 200 de metri liber.
”A fost o cursă începută mai greu de David Popovici, care a plecat mai greu, a întors al cincilea după 50 de metri, adică destul de în spate. A fost o ‘remontada’ mare și spectaculoasă în serii, dar probabil că ăsta e și stilul lui. Știm cu toții că pleacă puțin mai grei și pe urmă pe ultima lungime de bazon accelerează, exact cum s-a întâmplat și ieri.
Primii 16 timpi din toate seriile, din aproximativ 80 de înotători, s-au calificat în semifinale. Partea bună este că David Popovici a reușit calificarea cu al treilea timp, deci un timp destul de bun având în vedere că azi-noapte s-a culcat foarte târziu, pentru că a avut foarte multe formalități după ce a luat medalia de aur.
La zona mixtă s-a oprit puțin, nu a vrut să dea declarații, a zis că vorbim diseară după semifinale. A vorbit puțin cu jurnaliștii români prezenți, ne-a întrebat ce mai facem și ne-a spus și că s-a băgat la somn târziu, pe la ora 03:00. A fost nevoit să meargă la antidoping, la recuperare, iar apoi de bucurie nu a putut să adoarmă prea repede.
Este clar relaxat având medalie de aur și abordează fără presiune proba asta de 100 de metri. Atât declarativ, cât și în bazin, nu cred că mai are vreo presiune. Chiar dacă va fi mult mai greu ca la 200 de metri, cred că are șanse bune să ia o medalie și are șanse și la aur. E campion olimpic, este revenirea supremă.
Anul trecut la Fukuoka toată lumea îi cânta prohodul, inclusiv francezii, iar anul ăsta a venit în Franța și le-a luat aurul olimpic. Deținătorul recordului mondial, Pan Zhanle, care era considerat marele favorit, s-a calificat abia cu al 13-lea timp”, a spus Marian Popovici.
Haos după victoria lui David Popovici
Trimisul FANATIK la Paris a povestit și cum s-a trăit la fața locului medalia de aur câștigată de David Popovici în proba de 200 metri liber și a vorbit despre faptul că acesta nu a avut o recuperare prea bună pentru cursa din serii de la 100 metri liber.
”A fost o nebunie după aurul câștigat la 200 de metri. Am crezut că nu a câștigat. Am trăit cu sufletul la gură și când am văzut că a atins, m-am uitat repede pe tabelă și am văzut acolo 1 în dreptul culoarului lui David Popovici și atunci am realizat că a făcut cumva și a luat aurul olimpic.
A fost o cursă foarte grea, a zis și el că a fost o cursă câinească. A fost o mare agitație și după, erau foarte mulți jurnaliști, inclusiv străini, care doreau să stea de vorbă cu el. A vorbit doar după ceremonia de premiere, cam 5-6 minute cu jurnaliștii români, apoi a fost luat la controlul antidoping.
A fost o nebunie, un haos total. Cred că în jurul miezului nopții a plecat David Popovici de la bazin, la ora 03:00 s-a culcat, iar la 10:30 de dimineață a fost în serii la 100 de metri”, a explicat Marian Popovici, la FANATIK SUPERLIGA.