Rareș, în vârstă de 28 de ani, este al doilea polițist care a murit în accidentul mortal din Târgu Lăpuș. Rudele sale sunt dărâmate de durere.
Telcean Rareș Răzvan, în vârstă de 28 de ani, este al doilea polițist care a murit în accidentul petrecut vineri seara în Târgu Lăpuș, județul Maramureș. Acesta se afla la volanul mașinii care s-a rupt în două din cauza impactului.
Rareș, în vârstă de 28 de ani, este al doilea polițist decedat în accidentul din Târgu Lăpuș
Trei agenți de poliție din nordul țării se aflau în autoturismul implicat seara trecută în accidentul din Târgu Lăpuș. E vorba de doi bărbați, Telcean Rareș Răzvan și Vlășan Negoiță Bogdan, precum și colega lor, Alexandra (25 de ani).
În jurul orei 20.30, șoferul vehiculului, agentul de 28 de ani, ar fi pierdut controlul volanului. Imediat, acesta s-a izbit de un stâlp de pe marginea drumului. Impactul a fost unul devastator. Mașina s-a rupt în două.
”În autoturism se aflau trei persoane, o femeie rămasă încarcerată și două persoane de sex masculin, din păcate, ambele declarate decedate”, au transmis reprezentanții ISU Maramureș.
Pasagerul de 25 de ani, agent principal de poliție în cadrul Poliției orașului Târgu Lăpuș, a murit pe loc. În ceea ce-l privește pe conducătorul auto, un tânăr de 28 de ani, de asemenea agent de poliție, el a decedat în drum spre spital. Alexandra, o tânără de 25 de ani, tot agent de poliție, a supraviețuit. Ea a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.
Rudele și cei care l-au cunoscut pe Rareș sunt împietriți de durere. O mătușă a agentului îl descrie ca fiind un om ambițios, sufletist, liniștit și întotdeauna respectuos.
”Dumnezeu te-a luat acolo lângă El. Prea devreme având doar 28 ani, drag nepot. Rareș, este greu să acceptăm că nu vei mai fi printre noi. Nu poate fi adevarat. De ce? Vei rămâne mereu în sufletul nostru, cel mai bun exemplu, ambițios, sufletist, liniștit și întotdeauna respectuos! Dumnezeu sa te odihnească în pace!”, scrie aceasta pe Facebook.
”Cu profundă tristețe și durere în suflet, ne luăm rămas bun de la colegii noștri, agenți de poliție din Târgu Lăpuș, care și-au pierdut viața într-un tragic accident.
Gândurile noastre sunt alături de familiile lor îndurerate și de toți cei care i-au cunoscut și i-au prețuit. Fie ca amintirea lor să rămână vie în inimile noastre!Dumnezeu să-i odihnească în pace!”, transmit și cei de la IPJ Maramureș.