George Simion poartă la mână un ceas cu totul neobișnuit și unic în lume, fiind produs în Elveția, însă conceput și asamblat în țara noastră. Motivul pentru care Simion nu se poate despărți de acest accesoriu nu este legat de valoarea lui materială, ci de cea simbolistică. Ceasul liderului AUR poartă numele celui mai important revoluționar din istoria României, care reprezintă o sursă de inspirație pentru politicianul român: Tudor Vladimirescu.
George Simion deține unul dintre cele 200 de ceasuri Tavannes Tudor Vladimirescu
Ceasul lui George Simion a fost lansat pe piață în urmă cu trei ani, la bicentenarul Revoluției din 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, eveniment care marchează începutul procesului de renaștere națională a României.
Ceasul este produs de brandul elvețian Tavannes Watches Co, fondat în 1891 și deținut, în prezent, de românul Florin Niculescu. El a fost conceput de arhitecții Octavia și Lucian Loiș, care realizează mobilă de inspirație tradițională sub brandul ”Șezi” și care au mai contribuit la modelul aniversar Tissot România 1918 – 2018. Modelul deținut de George Simion este asamblat în România de Mihai Ceciu, considerat cel mai bun ceasornicar din țară.
De ce este unic ceasul deținut de George Simion
Ceasul Tudor Vladimirescu are mai multe însemne stilizate pe cadran, care fac referire la Revoluția din 1821. Simbolul geometric central este inspirat din mânerul sabiei lui Vladimirescu, iar cifrele chirilice, în care sunt însemnate orele, amintesc de steagul de mătase al Revoluției și Proclamația de la Padeș.
Cercul din mijloc are reflexii albastre și reprezintă o imagine stilizată a inelului de aur primit de Tudor Vladimirescu de la părinții lui. În fine, romburile reprezintă pandurii care protejează întregul ”dans” al elementelor din cadran.
Fiecare exemplar este unic și este marcat cu cifre gravate, pe spatele carcasei. Piesa 001/200 i-a fost făcută cadou lui Ioan-Aurel Pop, doctor în istorie și Președinte al Academiei Române, care a fost prezent la evenimentul de lansare al ceasului Tudor Vladimirescu. Tot pe partea din spate se pot vedea elemente de mecanism, gravate cu numele revoluționarului român.
Ceasul Tudor Vladimirescu costă aproximativ 1.000 de euro și încă mai poate fi comandat online de pe pagina creată special pentru acest produs.
Averea liderului AUR a scăzut față de anul trecut
Obiectul nu apare în declarația de avere a deputatului AUR, ținând cont că valoarea sa nu depășește 5.000 de euro. De altfel, George Simion pare să țină la imaginea lui de politician sărac, dovadă și faptul că, față de declarația de avere din 2023, au dispărut fără urmă un apartament cumpărat pe credit de soția lui, Ilinca, precum și suma de 400.000 de euro pe care liderul AUR a strâns-o la nunta de la Măciuca.
În prezent, Simion nu mai deține niciun imobil, nu are conturi bancare, obiecte de preț și nici datorii. Singurul bun declarat este un automobil vechi de 18 ani. Anul trecut, George Simion a încasat din indemnizația de parlamentar suma de 137.402 lei, în timp ce partenera de viață a devenit angajată la Ministerul Educației și Cercetării, de unde a primit 8.250 de lei.
George Simion și soția lui locuiesc într-un apartament cu două camere, închiriat, în apropiere de Foișorul de Foc, pentru care plătesc în jur de 3.000 de lei pe lună.