Decizia TAS în cazul Sabrinei Voinea ar trebui să fie anunțată până duminică. Inițial, audierile trebuiau să aibă loc azi, însă au fost amânate, pentru ca toate declarațiile să poată fi studiate.
Camelia Voinea, mama şi antrenoarea gimnastei Sabrina Voinea, a declarat, miercuri, la revenirea în ţară de la JO, că speră ca decizia în cazul finalei olimpice la sol să se dea joi. Ea a precizat că va merge “până în pânzele albe”, până când se va face dreptate. Gimnasta Sabrina Voinea a declarat, la rîndul ei, că îşi doreşte mult ca problema legată de finala olimpică la sol să fie soluţionată pozitiv. Ea a precizat că nu vrea să renunţe la gimnastică.
Din păcate, decizia s-a amânat. Federația Internațională de Gimnastică a depus miercuri o cerere de amânare a audierilor, invocând faptul că lumea gimnasticii de la Jocurile Olimpice 2024 a părăsit capitala Franței, transmite Euronews.
Oficialii, delegațiile, au plecat spre țările lor și mai este nevoie de o zi pentru ca aceștia să poată ajunge la birouri și să poată apoi comunica centralizat cu cei care vor face audierile. De asemenea, și dinspre partea română, dinspre avocații care reprezintă Federația Română de Gimnastică și Comitetul Olimpic Român, a venit o cerere de amânare pentru încă 24 de ore, pentru a se putea aduna toate probele și tot ce este nevoie ca un dosar complet să fie pus în fața judecătorilor de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, care are o comisie ad-hoc care funcționează aici, temporar, pe durata Jocurilor Olimpice.
Cel mai devreme, audierile la TAS ar putea avea loc în cursul zilei de vineri și, în funcție de cât de repede se ajunge la o decizie, putem avea chiar vineri seară sau sâmbătă un verdict în cazul contestației depuse de gimnasta Sabrina Voinea.
Anterior, o soluție a Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) era așteptată chiar de miercuri seară, întrucât procedura rapidă a TAS prevede pronunțarea verdictului în termen de 24 de ore, a declarat avocatul Sabin Gherdan, la Euronews România. Președinte Asociației Române de Arbitraj Sportiv a explicat că probele video și dovezile tehnice vor influența decizia arbitrilor TAS.
De asemenea, avocatul de drept sportiv a apreciat că există șanse ca decizia inițială să fie revizuită, iar sportiva română să primească medalia.
”Sunt șanse ca rezultatul să fie modificat în urma contestației care inițial a fost respinsă și acum este atacată în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv, divizia ad-hoc care se află la Paris.
Toate aceste hotărâri sunt publice pe site-ul TAS, iar din cele opt care au fost deja soluționate, în momentul de față una singură a fost admisă. În teorie, sunt șanse ca clasamentul să fie modificat, iar sportiva noastră să primească medalia respectivă”, a declarat Sabin Gherdan, la Euronews România.
Finala probei de sol a generat o controversă uriașă la Jocurile Olimpice, după ce contestația lui Jordan Chiles a lăsat România fără medalia de bronz. Drept urmare, Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) și Federația de Gimnastică solicită în procedură extraordinară reanalizarea exercițiului făcut de Sabrina Voinea, după ce gimnasta de 17 ani a fost depunctată pentru că ar fi depășit covorul, deși imaginile arată contrariul.
Punctele tăiate de arbitri au lăsat-o pe Sabrina în afara podiumului. ”Procedura este una foarte rapidă. Conform regulilor arbitrale ale TAS, divizia ad-hoc, o soluție ar trebui pronunțată în 24 de ore de la momentul în care s-a înregistrat cererea.
Practic, până la finalul acestei zile ar trebui să avem o soluție. Există și un caz excepțional în care Curtea și arbitrii desemnați să judece acest caz consideră că e nevoie de mai multe informații și în acest caz, pot să amâne încă un timp scurt soluționarea cauzei”, a mai spus avocatul de drept sportiv.
Întrebat dacă Sabrina Voinea ar putea primi medalia de bronz, avocatul Sabin Gherdan a afirmat că astfel de cazuri sunt unele excepționale, motiv pentru care nu există un regulament oficial în acest sens.
”Dacă se află la Paris în continuare, ar trebui să i se acorde medalia într-un mod oficial și probabil într-un format solemn. Dar nu există o procedură reglementată de un regulament într-o astfel de situație”, a mai spus Gherdan
Avocatul de drept sportiv consideră că Statele Unite vor face o intervenție în dosarul de la TAS.
”Cu siguranță vor face o intervenție. Părțile unui litigiu sunt formate din reclamant, care sunt sportivele noastre, pârât, care este Federația Internațională de Gimnastică (FIG), iar orice persoană care deține un interes poate să facă o intervenție în cadrul acestei proceduri și să-și exprime poziția.
Sunt ferm convins că reprezentanții SUA vor face o intervenție și își vor aduce argumentele în cadrul procesual”, a mai precizat Gherdan.
Avocat: ”Proba video este determinantă”
”Proba video este determinantă în cazul nostru și de asemenea sunt anumite aspecte tehnice prin care se poate demonstra că dificultatea a fost alta decât cea notată de către arbitri. Iar în acest caz sunt probe obiective care vor fi analizate de către cei arbitri desemnați ai acestui caz.
Mă aștept la o soluție într-un termen scurt și probabil la finalul zilei vom avea cel puțin o idee despre momentul în care se va pronunța. Mă aștept ca în această seară să avem o decizie, dispozitivul hotărârii, nu motivarea. Ulterior, să ne dăm seama ce s-a întâmplat.
Este clar că România are nevoie de mai mult lobby la acest nivel internațional pentru ca astfel de situații să nu se mai întâmple”, a concluzionat el.
Sabrina Voinea: Mă simt puţin mai bine şi îmi doresc foarte mult să mi se dea dreptate. Nu doresc să mă las de gimnastică
Gimnasta Sabrina Voinea a declarat, miercuri, la revenirea în ţară de la Jocurile Olimpice, că îşi doreşte mult ca problema legată de finala olimpică la sol să fie soluţionată pozitiv. Ea a precizat că nu vrea să renunţe la gimnastică.
“Mă simt puţin mai bine şi îmi doresc foarte mult să mi se dea dreptate şi să fie un rezultat la final foarte bun. Aştept cu nerăbdare să se rezolve acest subiect. Îi mulţumesc Nadiei (Comăneci) pentru absolut tot. Totul depinde de ei acum. Eu mi-am făcut exerciţiul. Sper să se rezolve.
Deocamdată o să-mi iau o pauză şi sper să ne mai revenim. O să discut cu mama şi vedem ce se poate rezolva. Nu doresc să mă las de gimnastică. Vreau să îi explic asta şi mamei. Suntem supărate amândouă, dar încercăm să facem tot ce se poate şi să rezolvăm cât mai bine. Este cel mai important concurs din viaţa mea. Regret foarte mult pentru bârnă, dar îmi doresc să se rezolve problema de la sol.”, a spus sportiva.
România a încheiat, luni, participarea în competiţiile de gimnastică artistică de la Jocurile Olimpice fără medalie. În finala de la sol, Sabrina Maneca Voinea s-a clasat pe locul 5, iar Ana Maria Bărbosu pe poziţia a 4-a, cu aceeaşi notă – 13.700. Pentru nici un minut, Bărbosu a fost medaliată cu bronz, dar o contestaţie la nota lui Jordan Chiles (SUA) i-a adus acesteia locul 3.
Sabrina Maneca Voinea a fost notată iniţial cu 13.700 pentru exerciţiul de la sol, dar antrenorii au depus contestaţie, însă nu s-a modificat nota, încheind pe locul 5.
Luni seară, Camelia Voinea a transmis un mesaj, cu capturi video alăturate, pentru a dovedi că în finala olimpică de la sol fiica sa nu a ieşit din spaţiul de concurs, aşa cum ar fi justificat arbitrele penalizarea de o zecime la notare. Sabrina Voinea a încheiat pe locul 5, iar contestaţia sa nu a fost acceptată.
”Sabrina nu a ieşit din covor la nici o linie acrobatică, sunt toate aici (n.r. – capturi video de la finalul liniilor acrobatice), merita medalie! Noi astăzi aici am întrerupt gimnastica, pentru drepturile noastre nu se zbate nimeni! Vă iubim infinit pe toţi cei care ne-aţi susţinut Atât am putut suporta!”, a precizat atunci Camelia Voinea.