Potrivit accuweather.com, de vineri, 9 august 2024, vremea va fi călduroasă cu șanse crescute de ploaie. Află cum va fi vremea în următoarele ore, din articolul de mai jos:
Prognoza meteo ANM pentru ziua de vineri, 9 august 2024
Potrivit accuweather.com, temperaturile se află în creștere, dar cu toate acestea este posibil ca în majoritatea regiunilor să apară ploile, însoțite de intensificări ale vântului, descărcări electrice și local grindina.
Excepție va face zona Dobrogei. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 33 de grade Celsius, iar cele minime între 14 și 20 de grade Celsius.Vremea în București
În Capitală, cerul va fi parțial înnorat, indicele UV va fi de 6 din 11, iar vântul va sufla variabil dinspre SSE. Temperatura maximă va fi de 33 de grade Celsius, iar cea minimă de 19 grade Celsius.
Spre seară este posibil să apară ploile. Gradul de umiditate va fi de 47%.
Vremea în Constanța
În Constanța, vremea va fi plăcută, cu un cer senin, iar vântul va sufla variabil dinspre SSE. Indicele UV va fi de 8 din 11, temperatura maximă va fi de 29 de grade Celsius, iar cea minimă de 21 de grade Celsius. Apa mării va avea 26 de grade Celsius.
Vremea în Brașov
În Brașov cerul va fi mai mult înnorat, indicele UV va fi de 4 din 11, iar vântul va sufla cu 15 km/h dinspre NV. Temperatura maximă va fi de 25 de grade Celsius, iar cea minimă de 15 grade Celsius. Este posibil ca pe parcursul zilei să cadă ploile însoțite de descărcări electrice.
Vremea în Focșani
În Focșani, cerul va fi mai mult noros, indicele UV va fi de 6 din 11, iar vântul va sufla cu 15 km/h dinspre VSV.
Temperatura maximă a zilei va fi de 30 de grade Celsius, iar cea minimă de 19 grade Celsius. Sunt șanse scăzute de precipitații.Vremea în Oradea
În Oradea, cerul va fi mai mult noros, indicele UV va fi de 7 din 11, iar temperatura maximă va fi de 29 de grade Celsius. Vântul va sufla variabil, iar temperatura minimă va fi de 17 grade Celsius.
Nu sunt condiții de precipitații.
Vremea în Iași
În Iași, cerul va fi parțial senin, iar vântul va sufla variabil. Indicele UV va fi de 6 din 11, temperatura maximă va fi de 31 de grade Celsius, iar cea minimă de 18 grade Celsius. Este posibil ca pe parcursul zilei să plouă.
Vremea în Craiova
În Craiova cerul va fi mai mult senin, iar indicele UV va fi de 8 din 11. Vântul va sufla cu 15 km/h, temperatura maximă va fi de 315 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 19 grade Celsius. Nu sunt șanse să cadă precipitații.
Vremea în Cluj-Napoca
În Cluj, vremea va fi plăcută, cu un cer mai mult noros, indicele UV va fi de 7 din 11, iar vântul va sufla cu 15 km/h dinspre VNV. Temperatura maximă va fi de 256 de grade Celsius, iar cea minimă de 16 grade Celsius. Pe parcursul zilei, mai ales după-amiaza, vor cădea precipitații însoțite de descărcări electrice.