Un accident rutier grav a avut loc, joi, pe un drum național din județul Mureș. Două mașini s-au izbit violent în urma unei depășiri periculoase.
O depășire periculoasă a băgat în spital trei oameni
“Coliziunea s-a produs frontal, între un autoturism, condus din direcţia Iernut spre Luduş, de un bărbat de 69 de ani din municipiul Târgu Mureş şi un alt autoturism, condus din sens opus, de un bărbat de 54 de ani din comuna Cuci”, a declarat Alexandra Luca, IPJ Mureş.
Din primele informații, șoferul uneia dintre mașinile implicate, ar fi intrat într-o depăşire periculoasă, fără să se asigure, iar la un moment dat, s-a lovit violent cu un alt autoturism ce venea din sens opus.
“Domnul cu mașina albastră a depăşit foarte mult pe lângă noi. A avut viteză foarte mare. Domnul cu maşina gri, a mers destul de încet, şi automat a pierdut controlul, cel cu maşina albastră, şi au intrat frontal unul în altul”, a declarat un martor, potrivit Observator.
”A fost ceva teribil, groaznic”
În urma impactului, mașina care circula regulamentar a fost proiectată în câmp, iar pasagerii au fost grav răniți.
“Au fost rostogoliţi. Toţi erau plin de sânge în maşină. A fost ceva teribil, groaznic”, a povestit un alt martor.
Fără să stea pe gânduri, martorii care au asistat la cumplita scenă au sunat la 112, iar până la sosirea salvatorilor, au încercat să salveze victimele blocate între mormanele de fiare.
“Am reuşit să salvez o doamnă. Am reuşit să sparg geamul şi să o scot afară pe dânsa şi să o calmez.(…) Erau destul de accidentaţi la cap, la mână, iar din maşina gri domnul era prins între scaun şi volan”, au spus martorii.
Patru persoane au fost transportate de urgență la spital, dintre care trei au ajuns în stare gravă. Potrivit reprezentanților ISU Mureș, pentru una dintre victime a fost solicitată intervenția elicopterului SMURD.
“S-a intervenit pentru descarcerarea a trei victime încarcerate de cod roşu, din ambele autoturisme, Patru persoane au fost transportate pentru îngrijiri şi investigaţii de specialitate, respectiv cei doi şoferi şi doi pasageri din ambele vehicule, dintre care unul cu elicopterul SMURD”, a declarat Adrian Nicușor Chețan, ISU Mureş.
În acest caz, polițiștii din Mureș au deschis un dosar penal şi urmează să stabilească circumstanțele în care s-a produs accidentul.