Lumea teatrului și a cinematografiei românești este în doliu, după ce Bogdan Budeș s-a stins din viață. Regizor și traducător al Teatrului de Artă din București ar fi trecut prin asta în timpul nopții.
Care este cauza morții regizorului Bogdan Budeș
Vestea că Bogdan Budeș, regizor și traducător, precum și director al Teatrului de Artă din București, s-a stins din viață la numai 52 de ani a căzut ca un trăsnet pentru cei care l-au cunoscut sau l-au apreciat pentru munca sa.
Acesta ar fi murit în somn, în urma unui infarct, după cum chiar fratele lui a anunțat în mediul online: „Fratele meu, Bogdan, a decedat ieri în urma unui infarct. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească”.
Bogdan Budeș a urmat cursurile Facultății de Filosofie la Universitatea din București între 1991 și 1996, iar ulterior a studiat regie și teatru la Atelierul lui Piotr Naumovici Fomenko din Moscova, între 2007 și 2010.
De asemenea, în anul 2013 a fost selecționer al Festivalului Național de Teatru Independent. Pe contul său de Facebook, Bogdan Budeș a publicat ultimul mesaj pe data de 10 iulie 2024.
Atunci, anunța „ultima reprezentație din stagiune”. Este vorba despre piesa Dureri fantomă, de Vasili Sigarev, care s-a jucat sâmbătă, 20 iulie, la ora 19:00. Avea să fie ultima și pentru Bogdan Budeș.
Care sunt semnele unui infarct
Regizorul nu este singurul nume sonor din România care a murit din cauza unui infarct, același lucru s-a întâmplat și cu Nosfe, în urmă cu un an și jumătate. De aceea, este bine să fie cunoscute semnele infarctului.
Cel mai frecvent simptom este durerea în piept, care începe ca un disconfort ușor. Durerea poate fi severă sau ușoară, fiind descrisă și ca o senzație de „plinătate”, strângere sau presiune, pe care unii le asociază și arsurile la stomac.
În cele mai multe cazuri se manifestă în partea stângă sau în centru pieptului. Poate dura câteva minute sau să apară și să dispară. Durerea poate fi și în alte zone ale corpului, din cauza nealimentării suficiente cu sânge. Poate fi resimțită asupra taliei, în partea superioară a stomacului, la nivelul brațelor, spatelui, gâtului, maxilarului sau chiar al dinților, notează cancan.ro.