Ce scrie în testamentul lui Alain Delon, renumitul actor care a murit duminică, după o perioadă în care a avut probleme mari de sănătate. Cum va fi împărțită averea acestuia între cei trei copii?
Ce scrie în testamentul lui Alain Delon și cum va fi împărțită averea între copiii actorului
Duminică, 18 august, marele actor Alain Delon s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani. De-a lungul timpului, a jucat în numeroase filme și a fost unul dintre cei mai recunoscuți actori francezi.
Datorită succesului pe care l-a avut, Alain Delon a reușit să strângă o avere uriașă. Suma este estimată la 200 de milioane de euro, după cum a raportat Il Sole 24Ore. Aceasta include venituri din spectacole de film, imobiliare, colecții de artă și management de brand.
Cu toate acestea, din cauza conflictelor dintre cei trei copii ai săi, averea a fost încredințată unui administrator. În ultimii ani, cei trei copii s-au certat pe averea tatălui lor, care a suferit un accident vascular cerebral în 2019. Acesta a fost, apoi, imobilizat la pat.
Totodată, renumitul actor suferea de cancer limfatic. Anthony şi Alain Fabien, fiii lui Alain Delon, au acuzat-o pe sora lor, Anouchka, că l-a manipulat pe tatăl lor și că ar fi ascuns problemele reale de sănătate ale acestuia.
Cei doi au mai acuzat-o pe aceasta că a profitat de regimul fiscal din Elveția, unde Alain Delon era stabilit, pentru a intra în posesia averii regretatului actor.
La rândul ei, Anouchka i-a dat pe frații ei în judecată pentru violarea vieții private. Cei doi au făcut publică o conversație dintre sora și tatăl lor.
Potrivit presei internaționale, cei trei frați nu vor avea cote egale din averea lui Alain Delon, după ce au avut loc conflictele dintre ei în ultimii ani.
Fiica actorului ar moșteni jumătate din averea marelui actor, în timp ce fiii acestuia vor primi câte 25 de procente din suma uriașă, mai svrie presa străină.
Copiii actorului au anunțat decesul
Vestea decesului a fost anunțată prin intermediul unui comunicat lansat de copiii actorului. Aceștia au precizat că își doresc să le fie respectată intimitatea într-o perioadă atât de dificilă.
“Alain Fabien, Anouchka, Anthony şi (câinele său) Loubo sunt profund întristaţi să anunţe decesul tatălui lor. Acesta s-a stins din viaţă în linişte în casa sa din Douchy, înconjurat de cei trei copii ai săi şi de familia sa. (…)
Familia sa vă roagă să îi respectaţi viaţa privată în această perioadă de doliu extrem de dureroasă”, se arată în comunicatul transmis.
Alain Delon urmează să fie înmormântat zilele acestea într-un sat micuț. Este vorba despre satul Douchy, Loiret, Franța, cu 1.373 de locuitori. Actorul a trăit aici aproape o jumătate de secol.