Lumea medicală din România este în doliu, după ce Dan Roman, primul medic coordonator UPU SMURD în Maramureș, a murit, vineri.
Timp de 20 de ani Dan Roman a fost șeful secției UPU SMURD
Dan Roman a fost unul dintre cei mai iubiți și apreciați medici, din județul Maramureș, atât de colegii de breaslă, cât și de pacienții pe care i-a salvat, de-a lungul timpului.
Timp de 20 de ani, el a fost șeful UPU SMURD de la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, secție inaugurată pe data de 8 ianuarie 2010.
Colegii medicului își amintesc și astăzi momentul în care Dan Roman împreună cu alți paramedici SMURD au fugit chiar în timpul ceremoniei ce avea loc în fața Prefecturii Mureș la un grav accident rutier petrecut în orașul Cavnic.
Atunci, medicul Roman și echipa sa au salvat nouă persoane care au fost rănite, după ce o autoutilitară a ieșit de pe carosabil și a căzut pe acoperișul unei clădiri.
”Într-o lume a nedreptăților, atunci când un OM pentru care viața celui în suferință a devenit șablon pentru atitudine și comportament față de semeni, când bunătatea , empatia și profesionalismul au fost duse la cote de virtute, ni se pare că nedreptatea cea mai mare e atunci când astfel de oameni dispar dintre noi”, a scris medicul Călin Man pe rețelele de socializare.
Potrivit lui, doctorul Dan Roman a fost un exemplu ”pentru mulți dintre noi, cei care am lucrat alături de el în linia întâia, în Serviciul UPU-SMURD. Cuvintele devin seci în aceste momente, durerea pierderii ne paralizează gândirea și sentimentele”.
Doctorul Călin Man spune că medicul Dan Roman a plecat la cele veșnice așa cum a fost întotdeauna ”tăcut, discret, elegant, respectuos”.
Odihnă veșnică în pace și liniște, Dane! Nu te vom uita niciodată! Dumnezeu să-l odihnească!”, a conchis medicul Călin Man.
Medicul Dan Roman va fi condus pe ultimul drum de către rude și prieteni, luni, 26 august, ora 12:00, la cimitirul Tanatorio din Baia Mare.