Calculul simplu care arată câți bani primești în plus la pensie dacă ai lucrat între 20 și 45 ani. Avantajați au fost românii care au avut mulți ani de muncă. Pentru unii, veniturile au crescut cu peste 1.300 de lei.
Câți bani primești în plus la pensie dacă ai lucrat între 20 și 45 ani
Începând cu ziua de 16 august, poștașii din toată țara au început distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor. Cei aproape 5 milioane de pensionari au așteptat cu emoții să vadă dacă și cu cât le-a crescut venitul lunar.
Politicienii aflați la guvernare au dat asigurări că peste 82% din pensii au fost majorate ca urmare a recalculării. Pe 14 august, ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a precizat că pensia medie va crește cu aproximativ 600 de lei.
La un calcul simplu vedem cum peste 3,8 milioane de pensionari au avut creșteri de venit. Cei care au cotizat peste 40 de ani au avut și creșteri de peste 80-90%, a spus, într-o conferință de presă, președintele CNPP, Daniel Baciu.
Restul de pensionari, sub 1 milion, rămân cu aceeași pensie. ”Aceștia sunt cei care au avut un stagiu de cotizare mai mic de 25 de ani. Ei au beneficiat de indexarea de 13,8% de la începutul anului și vor continua să beneficieze, în fiecare an, de indexarea prevăzută de lege“, a mai spus șeful Casei de Pensii.
Câți bani primesc în plus pensionarii care au lucrat peste 25 de ani
Ca noutate în noua Lege a pensiilor este faptul că, la calculul numărului total de puncte se adăugă și un număr de puncte de stabilitate pentru fiecare an muncit peste stagiul de cotizare contributiv de 25 de ani:
- 0,50 puncte/an pentru anii din intervalul 26-30 inclusiv;
- 0,75 puncte/an pentru anii din intervalul 31-35 inclusiv;
- 1 punct/an pentru anii de muncă peste 36 de ani.
Iată, mai jos, tabelul care arată suma exactă încasată după recalculare de românii care au lucrat între 20 și 45 ani, conform NewsWeek:
- 20 – 25 ani munciți 0 puncte 0 lei în plus
- 26 de ani munciți – 0,5 puncte – 40 lei în plus
- 27 de ani munciți – 01 punct – 81 lei în plus
- 28 de ani munciți – 1,5 puncte – 121 lei în plus
- 29 de ani munciți – 2 puncte – 161 lei în plus
- 30 de ani munciți – 2,5 puncte – 202 lei în plus
- 31 de ani munciți – 3,25 puncte – 263 lei în plus
- 32 de ani munciți – 4 puncte – 324 lei în plus
- 33 de ani munciți – 4,75 puncte – 384 lei în plus
- 34 de ani munciți – 5,5 puncte – 445 lei în plusț
- 35 de ani munciți – 6,25 puncte – 506 lei în plus
- 36 de ani munciți – 6,25 puncte – 587 lei în plus
- 37 de ani munciți – 6,25 puncte – 688 lei în plus
- 38 de ani munciți – 6,25 puncte – 749 lei în plus
- 39 de ani munciți – 6,25 puncte – 830 lei în plus
- 40 de ani munciți – 6,25 puncte – 911 lei în plus
- 41 de ani munciți – 6,25 puncte – 992 lei în plus
- 42 de ani munciți – 6,25 puncte – 1.072 lei în plus
- 43 de ani munciți – 6,25 puncte – 1.154 lei în plus
- 44 de ani munciți – 6,25 puncte – 1.235 lei în plus
- 45 de ani munciți – 6,25 puncte – 1.316 lei în plus
FOARTE IMPORTANT! La aceste puncte se adaugă punctele de contribuitivitate. Apoi, totalul punctelor se înmulțește cu 81 lei (valoare punct referință) și obțineți pensia finală.
Exemplul uni pensionar cu peste 43 de ani munciți. El obține 5 X 0,5 + 5 X 0,75 + 8X1 = 14,25 de puncte de stabilitate. La acest total se adaugă și 40 de puncte de contributivitate.
- Total: 54 puncte X 81 de lei (valoarea punctului de referință) – 4.300 lei brut.
- Pensia se impozitează cu 230 lei și rămâne cu 4.070 lei net.
- Pensia din prezent: 2.300 lei. Va avea, de la 1 septembrie, o creștere de 1.600 lei.