S-au găsit judecătorii care să preia dosarul morții lui Adrian Kreiner și să-l trimită în instanță. Nu s-a întâmplat la Sibiu, acolo unde toți magistrații de penal din oraș au făcut cerere de abținere pe motiv de incompatibilitate, ci la Tribunalul Alba.
Dosarul morții lui Adrian Kreiner a trecut de camera preliminară
Cosmin Zuleam zis ”Olteanu”, Marian Cristian Minae zis ”Pușcărie” și Laurențiu Ghiță vor fi judecați la Tribunalul Alba, iar dosarul a primit undă verde pentru a intra pe rol.
Joi, 28 august, Secția penală a Tribunalului Alba a respins ca nefondate cererile și excepțiilor formulate de cei trei inculpați. De asemenea, judecătorii au admis competența și legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul emis în data de 31 mai 2024, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu. Acest lucru înseamnă că procesul presupușilor criminali poate începe oricând.
Capetele de acuzare pentru care Zuleam, Minae și Ghiță sunt trimiși în judecată se referă la mai multe infracțiuni grave care ar putea să le aducă inclusiv o condamnare pe viață, pedeapsa maximă prevăzută de lege. Cel puțin asta arată procurorii în rechizitoriu: furt calificat, tâlhărie calificată și omor calificat.
Părți civile în acest dosar sunt iubita și fiica lui Adrian Kreiner, dar și un om de afaceri din Sadova, de la care cei trei au furat bunuri în valoare de 6.000 de lei, după aceeași metodă precum în cazul sibianului. Inculpații au purtat cagule și au escaladat gardul pe timp de noapte. La momentul spargerii, sora și tatăl afaceristului se aflau în casă, dar din fericire aceștia nu s-au trezit din somn.
Cum a ajuns dosarul să fie judecat la Alba
Ulterior, pe 6 noiembrie, cei trei inculpați au pătruns în vila din Sibiu a lui Adrian Kreiner și au dat lovitura. Afaceristul a avut ghinionul să fie găsit într-o cameră de la parter, iar agresorii l-au bătut cu sălbăticie pentru a spune codul de la seif. Victima a primit lovituri la nivelul trunchiului, capului și membrelor, după care a fost legat cu mâinile la spate și înfășurat într-un covor, lucru care i-a provocat asfixie mecanică. Acest lucru a condus la întreruperea fluxului sangvin către creier și instalarea comei. Kreiner a murit câteva zile mai târziu, la spital.
În cazul morții lui Adrian Kreiner, unul extrem de mediatizat, autoritățile au făcut o serie de gafe, începând cu arestarea unui suspect greșit, dintr-o eroare a poliției. Ulterior, dosarul a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Sibiu care s-au dovedit incapabili de a se ocupa de caz.
Toți cei patru judecători ai secției penale au cerut să se abțină pentru că aveau legătură cu dosarul: trei dintre ei au soluționat propunerile de măsuri preventive, iar al patrulea l-a condamnat pe șoferul inculpaților, într-un dosar separat dar care viza același incident.
În această situație, pentru a nu fi afectată independența actului de justiție, Tribunalul Sibiu a sesizat Curtea de Apel Alba Iulia, în calitate de instanță superioară, care a repartizat dosarul la Tribunalul Alba.
”Olteanu”, dispărut, dar reprezentat de avocat
Doar doi dintre cei trei inculpați în cazul morții afaceristului Adrian Kreiner au fost capturați și aduși în țară. Cosmin Cristinel Zuleam este dat în urmărire internațională din data de 19 noiembrie. În trecut, Zuleam a mai fost condamnat pentru trafic de droguri, dar și pentru spargerea unui magazin din Slovenia, de unde a furat telefoane în valoare de 155.000 de euro.
Polițiștii cred că ”Olteanu” a fugit în Ungaria, imediat după ce a comis crima, de unde ar fi ajuns în Belgia. De acolo, însă, i s-ar fi pierdut urma. Este posibil ca acesta să călătorească prin Europa folosindu-se de acte false. Deși dispărut, el și-a angajat un avocat care l-a reprezentat în instanță și a ridicat o serie de excepții, care au fost respinse de judecători.