Andreea Păduraru a murit la doar 18 ani, după ce a încercat să traverseze necorespunzător strada. Aceasta a coborât dintr-un mijloc de transport ce a lăsat-o pe marginea drumului, la intrare în localitatea Lipănescu.
Andreea, călcată de camion în timp ce traversa
La doar 18 ani, viața Andreei s-a sfârșit într-un mod tragic. Tânăra din Scutelnici era singură la părinți și provenea dintr-o familie modestă și muncitoare. Mama ei lucra la o croitorie în Buzău, iar tatăl ei era un instalator priceput.
Fata a coborât dintr-un mijloc de transport în comun, după care, prin spatele acestuia, s-a angajat în traversarea străzii printr-un loc nepermis. De pe sens opus, un TIR a izbit-o mortal. Din cauza rănilor incompatibile cu viața, medicii nu au mai putut face nimic și au declarat decesul
Aceasta nu s-ar fi asigurat la momentul în care voia să treacă pe partea cealaltă a carosabilului. Potrivit localnicilor, Andreea avea o pereche de căști în urechi și nu ar fi auzit sunetele din jurul ei, mai ales acela făcut de camionul care trecea, potrivit Șansa News.
„Din primele date de la fața locului a reieșit că un camion de mare tonaj condus dinspre Scutelnici către Pogoanele, de către un șofer de 34 de ani, din Ialomița, a surprins și a accidentat mortal o tânără pieton, de 18 ani, care s-ar fi angajat în traversarea drumului”, a transmis IPJ Buzău.
Sfârși tragic pentru o tânără de 23 de ani
O altă tragedie s-a petrecut în weekend în Mehedinți. Daniela, o tânără de 23 de ani, venită din Germania în concediu la cei dragi, a sfârșit în mașina unui prieten, după ce acesta a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un stâlp de beton.
Șoferul, în vârstă de 22 de ani a luat-o pe fată la o plimbare, însă aceasta nu s-a mai întors. Pe DJ 606, în comuna Gogoșu, băiatul gonea cu viteză excesivă și în acest fel nu a mai putut controla vehiculul. Șoferul a scăpat doar cu răni.
„La data de 01 septembrie a.c., ora 07.03, Poliția municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată de un participant la trafic cu privire la faptul că pe DJ 606, în comuna Gogoșu s-a produs un accident rutier soldat cu victime. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Șimian și Biroului Rutier care, din cercetările efectuate, au stabilit că un tânăr de 22 de ani, din comuna Gogoșu în timp ce conducea un autoturism pe DJ 606, în comuna Gogoșu ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp din beton de pe marginea părții carosabile.
Din accident, a rezultat decesul unei tinere de 23 de ani, pasager în autoturism și vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate”, au transmis reprezentanţii IPJ Mehedinţi.