IPJ Mehedinți este acum în doliu, după ce Silviu Năstăsie și-a pierdut viața în mod tragic. Bărbatul lucra la Serviciul de Investigații Criminale și a încercat să depășească un camion, în timp ce se afla la plimbare cu mașina personală. N-a observat că de pe contrasens vine un alt TIR și a intrat din plin sub roțile bestiei.
El este Silviu, polițistul de 42 de ani care a murit pe loc sub roțile unui TIR
A murit pe loc, mașina sa fiind făcută acordeon. Impactul a fost extrem de violent, astfel că pompierii s-au chinuit zeci de minute pentru a extrage trupul neînsuflețit al polițistului dintre fiare. Locul blestemat unde a avut loc accidentul este DN6, în localitatea Gura Văii, din Mehedinți. Întreaga comunitate este acum în stare de șoc.
“La ora 1.15, Poliția municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată de un participant la trafic că pe DN 6, în localitatea Gura Văii, s-a produs un accident rutier soldat cu victime. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier și Biroului Rutier care, din cercetările efectuate, au stabilit că un bărbat de 42 de ani, din Drobeta-Turnu Severin în timp ce conducea un autoturism pe DN 6.
În localitatea Gura Văii, s-ar fi angajat în depășirea unui ansamblu de vehicule și ar fi intrat în coliziune cu un alt ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 53 de ani. Din accident a rezultat decesul conducătorului autoturismului. Conducătorii celor două tiruri au fost testați cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative”, au transmis reprezentanții IPJ Mehedinți.
Mesajele de jale nu au încetat să curgă pe internet, acolo unde rudele și prietenii bărbatului au încercat să le încurajeze pe soția și fetița polițistului, care au rămas singure. Au transmis mesaje inclusiv reprezentanții Sindicatului Europol sau cei ai Corpului Național al Polițiștilor. Așadar, solidaritatea este cuvântul zilei în sânul MAI.
Polițistul care a murit strivit de TIR a lăsat în urmă o fetiță și o soție
“În noaptea de 2/3 septembrie 2024, bunul nostru coleg și prieten, agent șef principal de poliție Nastasie Silviu din cadrul I.P.J Mehedinți- Serviciul de Investigații Criminale, a decedat în urma unui tragic accident rutier! Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei greu-încercate!”, au anunțat reprezentanţii Sindicatului Europol Filiala Mehedinți.
”Noaptea trecută am mai pierdut un coleg! Agentul șef de poliție Năstasie Silviu, în vârstă de 42 de ani. încadrat la SIC din IPJ Mehedinți, a decedat în urma unui accident de circulație. Transmitem sincere condoleanțe familiei greu încercate!“, au scris și cei ce aparțin de Corpul Național al Polițiștilor. Silviu Năstăsia lucra în MAI din 2003, conform Observatornews.ro.
Ca și o coincidență tragică, în doar 24 de ore un alt polițist murea, de data aceasta în Gorj. Tot în timpul său liber, Radu Brînzan a decis să taie iarba din curte, cu motocoasa. Doar că, prelungitorul pe care se baza a încetat să mai funcționeze, moment în care bărbatul a decis să repare de unul singur instalația.
Din păcate a murit electrocutat, mai ales că era singur acasă și nimeni nu a putut să sune la 112. A fost găsit așa de către poștaș, care a sunat la 112. Se pare că nevasta bărbatului era medic și era plecată la lucru. Cei doi aveau doi copii împreună, care în acel moment se aflau la bunici. Colegii din IPJ Gorj au transmis condoleanțe familiei îndoliate.