Curtea Bisericii „Socola Mică”, din localitatea Bucium, județul Iași, a fost scena unor momente copleșitoare, unde lacrimile și suferința au dominat. Rude, prieteni și cunoscuți s-au strâns pentru a-l conduce pe Ionuț Tiron pe ultimul drum, însă ceea ce rămâne în urmă este o durere pe care cu greu o pot exprima în cuvinte.
Ce a spus bunica lui Ionuț Tiron, la înmormântare
La înmormântare, în mijlocul mulțimii, chipurile sfâșiate ale părinților și bunicilor lui Ionuț reflectau suferința insuportabilă de a-l pierde într-un mod atât de tragic. În momentul în care sicriul a fost scos din capelă și dus în fața bisericii, atmosfera a devenit foarte apăsătoare. Bunica lui Ionuț a strigat, în lacrimi, numele nepotului ei.
„Spuneai că te duci la cimitir, la tataia, făceai pachete și dădeai de pomană.
Iubitul meu, pentru ce m-ai lăsat a nimănui, pentru ce ai lăsat copilașul tău, pentru ce ai lăsat-o pe mama ta? Nu mai pot, iubirea noastră, scumpul nostru. Nu te-ai gândit că ai o bunică? La toți prietenii tăi spuneai: ”eu am bunică și țin la ea, și o iubesc”. Pentru ce ai făcut asta, iubirea mea? M-ai lăsat a nimănui, ai lăsat copilașul tău care seamănă cu tine, ai lăsat prietenii tăi, care au venit pentru tine azi. Trebuia să aștepți, să mor eu”, au fost cuvintele bunicii lui Ionuț Tiron, de la înmormântare, potrivit bzi.ro.
Durerea s-a văzut și în ochii fostei lui soții, deși Ionuț nu mai era într-o relație cu aceasta de mai bine de un an. Femeia abia se putea ține pe picioare, prăbușită de pierderea celui care, la un moment dat, a fost omul pe care l-a iubit și cu care a împărțit bucuria de a avea un copil. Lacrimile ei neîncetate și refuzul de a se desprinde de sicriul lui Ionuț au fost mărturia unei suferințe adânci, imposibil de consolat.
Ionuț Tiron a lăsat în urmă un copil îndurerat
Ionuț Tiron a lăsat în urmă o familie zdrobită, un copil prea mic pentru a înțelege drama pierderii și o comunitate în stare de șoc. Nici cei apropiați nu pot înțelege cum un tânăr plin de viață și speranțe, cunoscut pentru zâmbetul lui și bunătatea cu care îi trata pe cei din jur, a ajuns să recurgă la un astfel de gest.
Pierderea relației cu mama copilului, urmată de o altă despărțire recentă de un medic stomatolog din Iași, l-ar fi împins pe Ionuț spre o suferință pe care nu a mai putut-o suporta.
Deși părea că viața îi oferise oportunități și noi începuturi, despărțirile și frământările interioare l-au măcinat în tăcere. Într-un moment de disperare, Ionuț a ales să își filmeze ultimele clipe din viață, un gest care a lăsat urme adânci în inimile celor care l-au cunoscut. În urma lui, a rămas nu doar o familie îngenuncheată de durere, ci și un copil care va crește fără tată și multe întrebări fără răspuns.
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după cum transmit cei de la IPJ Iași: „La data de 02 septembrie a.c., polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit decedat în curtea imobilului din Municipiul Iași. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat de 31 de ani. A fost emisă ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale, în vederea stabilirii cauzei decesului. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”.