Cazul șocant al celor două tinere ucise de bărbatul cunoscut sub porecla „Șacalul” continuă să zguduie întreaga țară.
Denisa, una dintre victime, în vârstă de 28 de ani și mamă a unui băiețel de doar 5 ani, a fost găsită decedată într-o zonă izolată între localitățile Sinoe și Mihai Viteazu. Familia a anunțat faptul că Denisa va fi înmormântată vineri, 13 septembrie.
Denisa va fi înmormântată într-un sicriu alb
Pe rețelele sociale au apărut deja imagini cu sicriul alb în care va fi înmormântată Denisa, un simbol al pierderii tragice a unei vieți tinere și pline de promisiuni. Familia ei a anunțat detaliile priveghiului și înmormântării, exprimându-și durerea printr-un mesaj emoționant:
„Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să mângâie sufletele celor rămaşi nemângâiaţi de tragica despărţire.
S-a stins o fiinţă atât de dragă, lăsând în urmă durere si tristețe. În aceste clipe atât de grele pentru tine îţi suntem alături.”, este mesajul postat de apropiați, pe Facebook.
Priveghiul va avea loc joi, 12 septembrie 2024, începând cu ora 8:00, la Capela Cimitirului din localitatea Ciacova, iar înmormântarea va fi vineri, 13 septembrie 2024, la ora 13:00, la cimitirul din localitatea Obad.
Cine a fost Denisa Iana
Denisa Iana, originară din Timișoara, era mama unui băiețel de cinci ani. Ea a dispărut pe 26 august, iar familia și apropiații au încercat să o găsească prin anunțuri publicate pe rețelele sociale.
Din păcate, corpul ei a fost găsit în stare de descompunere între localitățile Sinoe și Mihai Viteazu, învelit într-o pilotă și sfâșiat de șacali. Denisa fusese într-o vacanță în Bulgaria cu fiul său înainte de dispariție, potrivit Replica Online, iar ultima ei postare pe contul de Facebook datează din 18 august, în care apare alături de copil.