Un ciclon puternic dinspre Mediterană aduce furtuni intense în Europa. Numeroase țări din sudul Europei se pregătesc pentru cantități uriașe de precipitații, meteorologii emițând deja avertizări cod roșu și portocaliu de vreme severă. Nici România nu va fi ocolită de acest val de instabilitate atmosferică, specialiștii de la ANM avertizând cu privire la vremea rea care se apropie.
Avertizări meteorologice în România
Meteorologii au emis un cod galben de vreme rea pentru anumite regiuni ale țării. Alina Șerban, meteorolog ANM, a explicat cum va fi vremea în perioada următoare și ce efecte ar putea avea noul ciclon asupra României.
”Ploile vor continua în zonele deja cu probleme în partea de sud și de centru a Moldovei. La momentul acesta și în orele următoare vom avea sisteme noroase, averse care pot fi și torențiale și în consecință mai pot lăsa cantități de apă. Nu vor fi foarte mari, dar destul de mari pentru ceea ce deja s-a întâmplat în zonă. Ne așteptăm la cantități de 15-20, izolat chiar peste 25 l/mp. Astfel de sisteme noroase și ploi și chiar și cantități de peste 20-25l/m² cu totul izolat putem avea în această după-amiază și spre seară în partea de sud-est a teritoriului, mai exact în Dobrogea.
În Muntenia, cu totul izolat, pot fi însoțite de descărcări electrice, în condițiile în care vorbim și de intensificări ale vântului în această după-amiază și spre seară.
Tot în partea de sud-est a teritoriului, în sudul Moldovei, în estul Munteniei, în Dobrogea, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50-60km/h iar la noapte și mâine intensificările vor fi mai mari în zona Dobrogei, respectiv pe litoral, peste 60km/h. În județul Constanța, la noapte, ne așteptăm la cantități importante de apă, prin acumulare 20-30l/m²”, a explicat Alina Șerban
Ploi abundente și intensificări ale vântului în Dobrogea
În după-amiaza și spre seara acestei zile, în partea de sud-est a țării, în special în Dobrogea, se așteaptă precipitații semnificative, izolat putând depăși 20-25 de litri pe metru pătrat. În Muntenia, cantitățile de apă vor fi mai reduse, dar vor fi însoțite, în unele cazuri, de descărcări electrice și de intensificări ale vântului.
Meteorologii avertizează că în sud-estul teritoriului, în special în sudul Moldovei, estul Munteniei și Dobrogea, vor fi intensificări ale vântului. Vitezele vântului vor ajunge la 50-60 km/h în această după-amiază și spre seară. În următoarea noapte și pe parcursul zilei următoare, în zona litoralului din Dobrogea, rafalele de vânt vor fi mai puternice, depășind 60 km/h.
Situația meteorologică din alte zone ale țării
În afara regiunilor de sud și sud-est, restul țării se va confrunta cu un regim pluviometric mai apropiat de normal pentru această perioadă. Cu toate acestea, instabilitatea atmosferică specifică ciclonilor mediteraneeni ar putea aduce surprize în ceea ce privește cantitatea și intensitatea precipitațiilor.
n nord-vestul țării, precipitațiile vor fi mai rare și de intensitate mai scăzută, însă locuitorii din aceste regiuni trebuie să rămână precauți, deoarece vremea poate suferi modificări bruște în contextul dinamicii ciclonului mediteranean. Meteorologii sfătuiesc locuitorii din zonele vizate de avertizări să fie atenți la prognozele meteo actualizate și să ia măsurile necesare pentru a preveni eventualele efecte ale fenomenelor meteo. Intensificările de vânt și precipitațiile abundente pot cauza dificultăți în trafic și pot duce la acumularea de apă în zonele joase sau la blocarea unor drumuri. Având în vedere incertitudinea specifică acestor tipuri de cicloni, este posibil ca situația meteo să se schimbe în funcție de deplasarea și intensitatea acestuia. Astfel, autoritățile recomandă prudență și o atenție sporită asupra condițiilor meteo locale.