Un caz șocant iese la iveală, după ce o tânără din Timișoara s-a sinucis, iar în spatele gestului necugetat se pare că ar fi stat problemele de la locul de muncă. Angajata trăia un adevărat coșmar, fiind supusă presiunilor, așa cum susține un coleg al acesteia.
O tânără din Timișoara s-ar fi sinucis din cauza presiunilor de la locul de muncă
Tragedia a avut loc la finalul lunii august, iar acum misterul sinuciderii a fost dezlegat. Femeia de 33 de ani a fost găsită spânzurată în apartamentul ei din Timișoara. Descoperirea macabră a fost făcută de rudele tinerei, care nu au reușit să o contacteze câteva ore.
Alarmați, aceștia au mers la apartamentul femeii de pe Calea Şagului, iar aici au găsit-o spânzurată. Au fost chemați polițiștii și un echipaj medical, însă nu s-a putut face nimic pentru a o salva, fiind deja decedată. Se pare că aceasta era depresivă, iar în trecut a fost internată în spitale de psihiatrie.
Cum a început coșmarul tinerei
Starea fragilă de sănătate mintală a fost agravată și de problemele de la locul de muncă. Femeia lucra la o multinațională din Timișoara, iar asupra ei erau desfășurate presiuni greu de suportat. Povestea a fost prezentată pe blogul consultantului de marketing și reprezentantul SPOR (Școala Pentru Oameni Responsabili), Doru Șupeală.
Angajata companiei și-a desfășurat activitatea remote, câțiva ani, dar recent i s-a cerut să se întoarcă la birou. De atunci a început coșmarul, așa cum a dezvăluit un coleg al tinerei pentru sursa citată. Cu o zi înainte de a-și spune capăt zilelor a avut o discuție cu șefa ei.
„Și ea, ca și mulți alții, a fost rechemată să lucreze obligatoriu de la birou începând din luna iunie, pe motiv că avea performanță slabă. Era supusă unei presiuni constante pe care managerii o aplicau asupra ei, deși tot ei fuseseră cei care luaseră decizia de a o pune pe bench (modul corporatist de a spune că nu mai ești alocat pe niciun proiect și, în consecință, nu prea mai ai de lucru).
Ca idee, un angajat cu sarcini operaționale, cum era ea, nu are prea mare influență în a lua decizii când un proiect se mută sau se termină, ci doar primește informația și așteaptă ca cei de deasupra să-i aloce alte sarcini”, a transmis colegul tinerei.
„Managementul companiei a ales să aplice presiune în scopul de a-și da demisia”
Femeii i s-ar fi cerut să prezinte un plan pentru a-și îmbunătăți performanța personală, în 24 de ore, altfel va trebui să-și dea demisia. Angajații firmei spun, însă, că i-ar fi fost dată o „șansă de îmbunătățire” în mod ipocrit, deoarece presiunea avea rolul ca femeia să-și dea demisia cât mai curând.
„Situația asta dura deja de luni bune, iar joi, în data de 29 august, fiind la birou împreună cu managera ei, aceasta din urmă, într-un moment de furie, i-a cerut demisia pe masă până la finalul săptămânii – adică a doua zi. (…)
Din acel moment, stresul generat de această situație a fost prea mult de gestionat pentru persoana în cauză și, în consecință, vineri nu s-a mai dus la birou și a recurs la gestul de a se sinucide. (…)
Oricât de slabă era performanța acelei persoane, oricât de mult și-ar fi dorit să „scape de ea“, se putea gestiona infinit mai bine. Prin mijloace mai potrivite circumstanțelor această problemă. Însă managementul companiei a ales să aplice presiune în scopul de a-și da demisia, gândindu-se doar la faptul că demisia e mai confortabilă pentru firmă. Practic, i-au pus un pistol în mână și i-au zis să tragă”, a transmis colegul angajatei, potrivit sursei citate.
Ce transmite conducerea multinaționalei
Cazul tinerei care s-a sinucis a stârnit o amplă dezbatere în mediul online. În urma informațiilor care au apărut în spațiul public, conducerea multinaționalei a transmis că va fi efectuată o anchetă internă, iar situația fostei colege din România va fi supusă și unui audit extern.
Directorul companiei s-a declarat „șocat” să afle că există acuzații privind hărțuirea la locul de muncă legate de cazul decesului femeii din Timișoara.