Pensiile vor crește pentru acești români, anunțul fiind făcut, luni, de ministrul Muncii. „Vom veni cu aceste puncte suplimentare.”
Pensiile vor crește pentru o categorie de români, anunțul momentului fiind făcut de ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, luni, 30 septembrie. Cine sunt persoanele care vor beneficia de noua majorare?
Pensiile vor crește pentru acești români. Anunțul momentului
Mai exact, ministrul Muncii a transmis că va fi implementată o nouă măsură pentru creșterea pensiilor destinate persoanelor cu handicap. Majorarea va fi făcută bazându-se pe principiul solidarității.
Vestea vine la câteva săptămâni de la protestul organizat de oamenii nevăzători, la Guvern. Aceștia și-au exprimat nemulțumirea privind noua lege a pensiilor. Potrivit reglementărilor, indemnizațiile acestora ar fi urmat să fie înghețate ani la rând.
În acest context, o propunere va fi înaintată Executivului în luna noiembrie. Prin urmare, Legea nr. 448/2006 privind protejarea și promovarea drepturilor acestor români va fi completată și modificată. Indemnizațiile vor crește în 2025.
„Dacă legea are ca fundament contributivitatea, iar dânşii au stagii de cotizare adecvate în gradul de handicap în care se află, 10-15 ani, o treime din stagiul complet de cotizare, soluţia pe care am găsit-o împreună este pe principiul solidarităţii”, a transmis Simona Bucura Oprescu, potrivit Agerpres.
„Vom veni cu puncte suplimentare, astfel încât veniturile acestora să fie adecvate”
Concret, la cuantumul rămas în plată se va adăuga acest indice de solidaritate. Persoanele cu handicap din România vor beneficia în continuare de indexarea veniturilor, potrivit anunțului făcut de ministru.
„Sarcina pe care am primit-o de la domnul premier Marcel Ciolacu este ca până la 15 noiembrie soluţia legislativă să fie închisă. Astfel încât în 2025 adecvarea veniturilor dânşilor prin creşterea acestora să continue”, a adăugat Bucura Oprescu.
Ministrul Muncii a afirmat că respectivul coeficient de solidaritate se va adăuga creșterii procentuale din 2025, având la bază cuantumul în plată. „Celor care sunt pensionabili şi vor ieşi la pensie pe noua lege li se vor completa veniturile prin punctele de sprijin. Acestea vor constitui puncte suplimentare doar pentru persoanele încadrate în grad de handicap.
Pentru stăruinţa şi demnitatea acestor persoane vom veni cu aceste puncte suplimentare, puncte de sprijin, astfel încât veniturile acestora să fie adecvate”, a mai spus Simona Bucura Oprescu.