Mulți români vor să știe cum arăta Ioana State, de la Asia Express, în adolescență. Considerată una dintre cele mai amuzante femei din stand-up-ul românesc, ea a vorbit deschis cum era în adolescență și provocările întâmpinate din pricina greutății.
Ioana State este o femeie a cărei frumusețe cu greu poate fi descrisă în cuvinte. Dar, nu mulți dintre fanii ei știu ce bătălie dificilă a dus cu kilogramele.
Cum a câștigat lupta cu kilogramele
Din punctul său de vedere, lupta a fost câștigată atunci când și-a dat seama că fericirea nu stă în cifra care apare când se urcă pe cântar. Și, ca o dovadă a spiritului său vesel, a găsit în greutate sursa de inspirație pentru a face glume.
Autoironia este arma oamenilor inteligenți, astfel că Ioanei i s-a potrivit perfect.
„Acum sunt foarte relaxată legat de greutate, dar nu a fost întotdeauna așa. A fost în perioada adolescenței o vârstă critică pentru orice fată. Fetele de vârsta mea avea iubiți, eu eram fratele lor. La 16 ani aveam 110 kilograme, acum am 109. Făceau mișto de mine, mă făceau să mă simt diferită.
La liceu nu mă simțeam asa. Glumele se făceau la școala generală din comuna Dascălu.
Îmi doream să fiu cântăreață, în liceu mi se spunea Andra 2 pentru că scopul meu în viață era să repet inflexiunile ei.
M-a ajutat că sunt plinuță. Ajută autoironia pentru că mă pun pe mine în prim-plan și atunci oamenii nu o percep ca și cum am un soi de răutate. Da, atunci eram în depresie, am fost momente grele prin care am trecut”, a povestit Ioana State în emisiunea „La Măruță”, de la PRO TV.
Cum a fost debutul în stand-up
Într-o altă apariție media, la Georgiana Ioniță și „Oracolul vedetelor”, Ioana State a vorbit despre debutul în stand-up. A avut loc pe scena iUmor și acela a fost momentul când a realizat că trebuie să urmeze o carieră în acest domeniu.
„A fost neașteptat, nu a fost ceva premeditat. Eu scriam glume pe Facebook, am mers într-o competiție de umor, unde am încercat un număr de stand-up comedy. Am fost primită frumos, a fost un succes, oamenii de acasă m-au urmărit pe rețelele de socializare, apoi am ajuns în finala pe care nu am câștigat-o, dar m-a ajutat mult.
Acum am ajuns să am spectacole în țară, turnee, Sala Palatului. Voi urca alături de Micutzu, Bordea și Cortea pe scenă”, s-a destăinuit State.
Iată cum își construiește glumele una dintre vedetele comediei românești:
„La mine, lucrurile vin în mod natural. Fiecare artist are propriul lui stil, propria tehnică de a-și construi glumele. La mine nu este foarte studiat, pentru că nu m-am pregătit să ajung aici, a fost o surpriză, am luat lucrurile cum au venit spre mine.
Eu voiam să devin profesor de limba română, m-am angajat în asigurări, am mai schimbat alte joburi în domenii și apoi a venit acest lucru către mine. L-am îmbinat cu un alt job, niciodată nu am făcut doar stand-up comedy, am făcut și altceva pe lângă”.
„Am fost primită foarte bine de public”
Realitatea care ne înconjoară stă la baza glumelor pe care le spune Ioana State. Iar publicul de la spectacole îi apreciază prestația, dovadă ropotul de aplauze după fiecare „snoavă” spusă.
„Am avut rare momente în care oamenii nu mi-au înțeles glumele. Eu nu am glume foarte grele. De obicei, mă bazez pe lucruri în care oamenii se regăsesc, de asta nu prea am momente moarte. Nu a fost niciodată liniște în sală, să fie un fail total.
Suntem doar câteva femei în acest domeniu, dar am fost primită foarte bine de public, eu simt căldura oamenilor, de acolo mă încarc cu o energie foarte frumoasă. Probabil că li se pare inedit.
Oamenii sunt cei care m-au încurajat să fac stand-up și mă întrebau dacă eu scriu postările din mediul online. Eu visam să cânt, niciodată nu mă gândeam că ajung să fac asta. Cred că toate lucrurile s-au întâmplat așa cum trebuia”, a mai povestit noua stea a stand-up-ului românesc.