După o luptă crâncenă cu o boală incurabilă, polițistul și-a petrecut ultimele luni acasă, alături de cei doi băieți ai săi, în vârstă de 16 și 19 ani, notează Cancan.ro.
Polițistul în vârstă de 48 de ani și-a pierdut soția în urmă cu zece ani
Potrivit sursei menționate anterior, tragedia s-a petrecut exact la 10 ani de la pierderea soției sale, lăsându-i pe cei doi copii orfani de ambii părinți.
În vara acestui an, Petrică Lupu a fost diagnosticat cu o boală galopantă care, din păcate, nu i-a oferit nicio șansă reală de vindecare. Deși medicii au fost rezervați, bărbatul a rămas alături de familie, bucurându-se de un moment special, reușita fiului său cel mare, care a fost admis la Academia de Poliție.
Cel mai mic dintre băieți, elev la liceu, visează acum să devină medic, inspirat de experiența dureroasă prin care a trecut familia sa.
Petrică era un polițist admirat pentru profesionalismul său
Petrică Lupu era cunoscut pentru profesionalismul și echilibrul său, fiind un model de empatie și fermitate în comunitatea pe care a servit-o.
Colegii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava i-au adus un ultim omagiu, subliniind respectul și aprecierea de care s-a bucurat de-a lungul carierei sale.
Într-un mesaj emoționant, aceștia au promis să fie alături de cei doi băieți ai săi, considerându-i parte din marea familie a Poliției Române.
”Suntem în doliu și conducem astăzi pe ultimul drum pe unul dintre polițiștii care au cinstit instituția Poliției Române. Petrică Lupu, și-a câștigat respectul comunității pe care a slujit-o. Un polițist bun și apreciat în comunitate, un om a carui experiență de viață și-a pus amprenta pe dezvoltarea carierei profesionale și un am care a dăruit viitorului Poliției Române descendenți ce ii vor asigura veșnicia. Un polițist exemplar, echilibrat, care a știut să îmbine fermitatea cu empatia și să evalueze în mod corect fiecare situație în care a intervenit.
Respect, domnule agent șef principal de poliție Petrică Lupu. Colegii din cadrul IPJ Suceava îți aduc un ultim omagiu și te asigură că îți vor marca așa cum se cuvine.
Vom fi o familie extinsă și pentru băieții tăi dragi și le vom arăta că ,,orfan” este doar o deviație și o inadvertența semantică a terminologiei”, au scris colegii săi din cadrul IPJ Suceava și preluat de Cancan.ro.