David, un tânăr din Cluj, a decis să-și pună capăt zilelor și s-a aruncat în gol de la etajul unui bloc. Presa locală spune că acesta ar fi fost un împătimit al jocurilor de noroc. Mesajul de adio lăsat de bărbat pe Facebook.
S-a aruncat în gol de la etaj
David a decis să-și pună capăt zilelor la doar 25 de ani. Bărbatul s-a aruncat de la etajul unui bloc din Cluj. Polițiștii au fost sesizați luni, 21 octombrie, la ora 15.15. Salvatorii au ajuns imediat la fața locului, însă victima nu a putut fi salvată.
„La data de 21 octombrie a.c., în jurul orei 15.15, Politia Municipiul Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că o persoană de sex masculin ar fi căzut de la etajul unui imobil, din muncipiul Cluj-Napoca.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, a reieșit că este vorba de un tânăr de 25 de ani, din municipiul Cluj-Napoca. Echipajul medical aflat la fața locului, a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, însă, din nefericire, tânărul a decedat.
În continuare sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă și pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a avut loc evenimentul”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.
Potrivit presei locale, David avea probleme cu jocurile de noroc. Mai mult, acesta și-ar fi pus capăt zilelor și din cauza problemelor financiare, se arată în ziarulclujean.ro. Tânărul avea multe datorii.
Mesajul de adio lăsat de David
Victima a decis, ca înainte să comită acest gest necugetat, să lase și un mesaj pe Facebook. „Aveți grijă de voi și de alegerile/deciziile luate! Fericire multă tuturor!”, sunt ultimele lui cuvinte.
De asemenea, comentariile au curs la această postare. „Dumnezeu să te odihnească în pace și să te ierte de alegerea făcută”, a spus cineva. „Drum lin printre îngeri, dragul meu prieten”, a comentat o altă persoană.
Mai mult, se pare că au fost martori la fața locului. „Offf, drum lin printre îngeri om bun. Din păcate te-am văzut azi în locul în care erai căzut”, se arată în secțiunea comentariilor.