Silviu Prigoană, fondatorul revistei Taifasuri, a încetat din viață în urmă cu doar câteva ore. Conform primelor informații, fostul politician ar fi murit înecat cu mâncare, în timp ce lua masa la un restaurant.
Silviu Prigoană, ultimul interviu înaintea sfârșitului tragic
Într-un material exclusiv realizat în urmă cu doar câteva luni, Silviu Prigoană și-a deschis sufletul și a povestit totul despre începuturile lui în lumea afacerilor, încă din primele zile ale lui 1990. Practic, a fost ultimul său interviu… Fostul politician a relatat cum a început ascensiunea lui în bussines și cu ce bani a început să pună bazele a tot ceea ce deține.
Printre alte subiecte, parcă ușor premonitoriu, a fost adus în discuție și Dumnezeu, despre care acesta a mărturisit cu emoție, că „trebuie să avem o relație perfectă cu Dumnezeu și să nu-i cerem niciodată nimic”. În cadrul interviului, Silviu Prigoană a dezvăluit și ce le gătește copiilor săi și care este principala sa calitate de tată.
De ce ați fondat revista Taifasuri, domnule Prigoană? Cum v-a venit ideea?
– Nu a fost ideea mea. Revista Taifasuri, ca și revista Fanatik, de altfel, sunt ideile lui Horia Ivanovici și este meritul lui că există încă pe piață de aproape 20 de ani. Horia a venit la mine într-o zi prin 2004, când eram eu patron la Realitatea TV și mi-a zis „Uite, Silviu, am eu o idee… Hai să facem o revistă pentru bărbați, de sport, și una pentru femei, cu de toate”. M-a electrizat prin speech… e un tip foarte volubil, are un verb convingător… Și i-am spus: „Mă, Horia, nu mă pricep, dar te ajut, spune-mi ce trebuie”…
„Erau necesare pe piață. Cu toată concurența de atunci… care nu era o glumă”
Și ce trebuia?
– Bani în cont trebuiau. Nu eram… și nu sunt eu vreun geniu, dar bani aveam. A venit cu un business-plan pe o foaie de hârtie, ca o glumă față de proiectele stufoase cu care eram obișnuit, m-am uitat pe cifre și, față de televiziunile mele, era 5% investiția. Nesemnificativ, ce să mai discutăm, de dat drumul a doua zi dis-de-dimineață. Suma era, cum să spun… umilitoare… Păi eu băgasem 7 milioane de euro nu- mai în echipamentele de la Realitatea TV, la reviste n-am băgat nici 2% din suma asta. Da’ să nu-i spuneţi lui Horia… J …Că nu trebuiau cine știe ce echipamente, că nu luam tipografie, trebuiau „creiere” care știu să scrie și la asta se pricepea Horia. Și am deschis revistele. Erau necesare pe piață. Cu toată concurența de atunci… care nu era o glumă. Umplem acum un ziar numai enumerând puzderia de ziare și reviste care apăreau acum 20 de ani… Am plătit trei ediții la tipografie și după aia s-au autofinanțat din încasări, au început să se învârte singure.
Silviu Prigoană: „Timpul ne-a demonstrat că «revista noastră de femei» încă se tipărește, pe bază de abonamente”
De ce a rezistat revista Taifasuri 20 de ani? O mie de ediții, adică o mie de săptămâni…
– După vreun an de la lansare am fost la o emisiune unde era invitat și Ciutacu, pe atunci la Jurnalul lui Voiculescu… Jurnalul Național… Și făcea mișto de „revista aia de femei”, zicea că noi avem un tiraj mai mic decât returul lor. I-am zis că o să vedem noi în timp, că la noi retururile sunt mici pentru că noi lucrăm pe abonamente.
Nu m-am luat prea tare în clanță cu el și timpul ne-a demonstrat că „revista noastră de femei” încă se tipărește, pe bază de abonamente, pentru că există un public activ care e doritor în fiecare săptămână să-și citească articolele preferate, ca pe niște foiletoane, rubricile săptămânale scrise pe care le urmăresc… ca pe o telenovelă… Și eu mă bucur că încă rezistă revista Taifasuri după aproape 20 de ani de la apariție, cu toate că de vreo două ori i-am zis lui Horia s-o treacă pe online, dar el a zis că publicul „taifasurilor” nu e de online, gospodinele și bunicuțele, cu scuzele de rigoare, sunt cam paralele cu online-ul.
La Fanatik, da, merge uns pe online, e alt public, e alt target. Dar și revista Fanatik se tipărește, merge bine, arată senzațional și este singura de această manieră și calitate. Și împlinește și ea 20 de ani în octombrie. Iată că ambele au rezistat extincției presei tipărite. Repet, nu eu, ci Horia Ivanovici a fost inițiatorul revistelor Taifasuri și Fanatik și este meritul lui că mai apar și azi în deșertul ăsta al presei tipărite.
Cum a făcut Silviu Prigoană primul milion de euro
Ați fondat televiziuni, Realitatea TV, TV Sport, Etno TV și Taraf TV, posturi de radio, revistele Taifasuri și Fanatik… De ce v-ați implicat atât de adânc în mass-media?
– Pentru că erau niște nișe neocupate. M-am dus pe nișe cu televiziunile, pe nișe cu radiourile, pe nișe cu revistele… Trebuia să fac un trust de presă. Am greșit succesiunea deschiderii televiziunilor, de exemplu, pentru că trebuia să încep cu un post de divertisment și să închid cu un post de știri, dar am făcut exact pe dos. Pentru că publicitatea nu se lipește de știri, merge, însă, „se cere” pe divertisment, pe sport.
Nu vă întreb cum ați făcut primul milion…
– Dar vă spun eu! A doua zi după Revoluție am vrut să-mi dau demisia, lucram la Fabrica de bere Cluj, să-mi pornesc afacerea mea. A durat vreo trei, patru luni, că tovarășa directoare Vrăjitoarea mi-a spus că nu exista noțiunea de demisie în legislația de atunci.
Prin martie 1990 mi s-a desfăcut contractul de muncă la cerere, s-a dat o lege cu întreprinderile mici și mijlocii, ceva ca să-ți faci afacerea proprie, mai întâi au profitat onorabilii membrii FSN, iar eu am avut autorizația 55 pe județul Cluj și am deschis un bar de noapte și o discotecă la mine, la Gherla, am închiriat spațiu în ștrandul primăriei. Se făceau afaceri din orice, te duceai la unguri, erau acolo, aproape, luai Coca Cola, ciocolată, ness, bere, sucuri, „ciungă” și le puneai pe o măsuță în stația de autobuz, să ai vad…
După aia ne-am șmecherit, se duceau întreprinzătorii în Turcia și aduceau autocare întregi de blugi, săpunuri, ștrampi, țigări… Totul fără documente, că nu exista legislație, nu existau impozite, taxe, cine s-a mișcat repede a făcut basculante de bani. Până s-au dat legi și reguli, a fost raiul afaceriștilor.
Silviu Prigoană: „Am pornit afacerile în 1990 cu un bar de noapte și o discotecă la Gherla”
Cu ce bani ați început afacerile?
– Păi eu am lucrat la o fabrică de alcool, nu spun mai mult. Și pe lângă asta aveam cinci video-uri și le închiriam, luam casete de la București, le multiplicam și le vindeam sau închiriam, fotografiam și filmam la nunți pe vremea lui Ceaușescu. Făceam un salariu pe week-end, cam 2.500-3.000 de lei. Nu mai știu câți bani aveam, cu ce capital am început viața de capitalist, că erau în permanent rulaj, bani care produceau bani. În 1992 am venit în București și în 1994 am schimbat sediul firmei.
De ce „Rosal”? De unde vine numele?
– De la ROmânia SALubritate. România avea nevoie – și mai are! – de o salubrizare pe toate palierele, la toate nivelurile. Sunt, încă, prea multe gunoaie în țara asta.
Silviu Prigoană: „Îmi cresc copiii, asta-i cea mai tare afacere, business adevărat”
Ce afaceri mai faceți?
– Îmi cresc copiii, asta-i cea mai tare afacere, business adevărat. Nu mai fac nimic altceva, am ieșit la pensie. Am muncit de-ajuns și-mi ajunge. Stop. Să muncească tânăra generație, că este de lucru grămadă în țara asta. Și forță de muncă nu există. Dacă vrei să pui parchet, nu găsești un meseriaș adevărat. Găsești cu diplomă de Bac, știu cine e Eminescu sau Coșbuc, dar habar n-au să bată un cui. Toți meseriașii adevăraţi sunt plecați.
Ce fac copii, cu ce se ocupă?
– Honorius se ocupă de afaceri. Afacerile lui, nu ale familiei, eu nu mai am afaceri. Se ocupă de construcții, în mare parte, face acum niște clădiri de birouri la Iași, cu bani europeni, a făcut un bloc în București, a mai făcut la Brașov niște blocuri… Silvius este manager de transport la o companie, a făcut management de hoteluri și restaurante în Elveția și nu-i plac relațiile cu publicul, el e mai introvertit. Și mai lucrează și la Etno TV. Maximus și Eduard sunt elevi la Școala Britanică, în clasa a XI-a, respectiv clasa a IX-a.
Și ce le place?
– Internetul. Dar Maximus a început să o lase mai ușor. Vrea să facă fripturi. Și mici. Cu prietenii, în foișor. Joacă biliard, socializează ca pe vremurile noastre, faţă în faţă. Și vrea să se apuce de un turneu de rummy, unde stai cu pietrele lângă adversar. Nu ca pe internet. Se întoarce socializarea de pe net la „Hai să ne jucăm!”, la șah, la table, la fotbalul din spatele blocului.
„Bunicii își strică nepoții din prea multă iubire!”
Care este calitatea „maximus”, ca să spun așa, a tatălui Silviu Prigoană?
– Ca tată, consider că lucrul cel mai important pentru copil este educația. De când se naște până pleacă pe drumul lui, trebuie să aibă program. Trebuie să știe că trăiește într-o societate cu reguli și cu program. Și cel mai important lucru este să-i dai educație, nu contează cât costă, ce sacrificii trebuie să faci, cum te dai peste cap, singurul lucru care contează este educația pe care o dai copilului tău. Ca să fie cel mai bun în domeniul pe care numai el și-l alege, să-l caute lumea de bun ce este.
Aveți doi nepoți, Arthur, fiul lui Honorius, şi Victor, fiul lui Silvius… Este adevărat că bunicii își iubesc nepoții mai mult decât pe copii?
– Nu-i iubesc! Îi strică! Bunicii își strică nepoții! Pentru că la vremea când au avut copii n-au avut timp să se aplece asupra lor cu dragoste multă, erau stresați să aducă bani în casă și erau mai mult plecați la serviciu decât acasă. Când ajung bunici, cu timp liber, își revarsă asupra nepoților toată dragostea care n-au reușit s-o reverse asupra copiilor. Îi răsfață peste măsură și nepoții au voie orice, să li se urce în cap fără nicio problemă. Și dacă intervine vreun părinte, bunicii iau atitudine: „Lasă-mi nepotul în pace!”. E total diferită relația părinți-copii de cea bunici-nepoți. De-aia bunicii strică nepoții.
Și-așa faceți și dumneavoastră?
– Da. No comment!
Silviu Prigoană: „Eu cu Tatăl Ceresc am telefon direct, nu discut prin intermediari”
Credeți în Dumnezeu? După câte v-a dat să pătimiți…
– Nu sunt ateu, cred în Dumnezeu în felul meu, că nu e „vinovat” El pentru ce mi s-a întâmplat mie în viață. Sunt victima propriilor decizii, pe care mi le asum în totalitate. Trebuie să avem o relație perfectă cu Dumnezeu și să nu-i cerem niciodată nimic. „L-a bătut Dumnezeu”, când i se întâmplă o nenorocire cuiva, este o cutumă tâmpită din popor. Nu se ocupă Dumnezeu cu nimicuri dintr-astea, El are grijă de infinitul Universului să nu se… finalizeze!
Toate religiile pe care le-am studiat eu se bazează pe frică și fac promisiune pentru „după”: „Mă, mort să te vedem că după aia intri în Rai”. Dar în funcție de „cotizație”. Și am sesizat că Dumnezeu ne iubește pe toți, dar are o problemă: n-are bani! Cât e El de șmecher și a făcut Universul, a făcut omul, a făcut tot… dom’le, n-are bani. Și atunci eu respect religiile tuturor, dar sunt așa, mai arici cu ultrareligioșii pe Pământ. Evrei, musulmani, orice ar fi, nu încerc să le schimb eu credința, dar să nu vină peste mine, să fie sănătoși la ei acasă.
Așa că eu cu Tatăl Ceresc am telefon direct, nu discut prin intermediari. Cum să-i zic eu unui preot ce să-i spună lui Dumnezeu că vreau eu? Din gură în gură ajunge informația deformată, așa că am dialog direct cu Dumnezeu, neîncorsetat de nicio dogmă.
Silviu Prigoană: „Am avut și am o viață superbă, am avut și am tot ce mi-am dorit”
Unde v-ați muta nu mâine, azi?
– La bunica în sat, lângă Reghin. Sau la bunicul în sat, la Someșul Rece, lângă Cluj.
Nu la noi… Dacă ar trebui să părăsiți România, în lumea largă…
– Nicăieri! …Hai să zicem, totuși, dacă ar fi musai, în Ungaria. Să fiu aproape de România. Și fiindcă au mâncare bună. J Mâncare ardelenească și cu inflexiuni ungurești.
Cine ați fi vrut să fiți dacă nu erați Silviu Prigoană?
– Nu aș fi vrut să fiu nimeni altcineva. Aș fi vrut să fiu tot eu. N-aș fi vrut și n-aș vrea să fiu în pielea nimănui altcineva. Niciodată. Să fiu Kennedy și să mă împuște în cap… sau Trump și să mă împuște în ureche? N-aș schimba nimic din tot cursul vieții mele. Nu regret nicio decizie, mi le asum pe toate. Am avut și am o viață superbă, am avut și am tot ce mi-am dorit.
A dat 60.000 de euro lunar şi primeşte 60.000 de lei înapoi pensie
Ce pensie aveți?
– 60.000 de lei net.
Păi cât ați contribuit când munceați ca să ajungeți la pensia asta?
– Aveam salariu brut de 160.000 de euro, 100.000 net și 60.000 mergeau în impozit, taxe, contribuție la pensie, alea, alea…
Ați dat 60.000 de euro pe lună ca să primiți acum 60.000 de lei? Adică de cinci ori mai puțin?
– Da, să-mi fie de bine și să fiu sănătos. Și ai mei la fel!
Cine iese președinte în decembrie?
– Asta trebuie să întrebați pe cine a făcut softul de numărat voturi J. Nu-i important cine cu cine votează, e important cine cu ce soft numără voturile.
Nu vă mai interesează deloc să participați direct la „actul politic”?
– Nu, pentru că în momentul de față noi nu facem decât să armonizăm legislația din țară cu cea din Comunitatea Europeană, nu mai poți să vii cu inițiative, că nu ai voie de la „centru”, trebuie să acceptăm toate tâmpeniile europene, că așa zice Europa. Suntem colonia de la marginea imperiului. Cum era Dacia cu Roma, ultima stavilă la hotarul cu barbarii. Degeaba încercăm să schimbăm ceva pentru că trebuie să cerem acordul Înaltei Porți. Și Înalta Poartă ne impune acum niște lucruri care te lasă perplex și trebuie să ne supunem.
Care-i mâncarea preferată şi cu ce „împodobeşte“ masa „chef“ Silviu Prigoană
Cum arată o zi din viața pensionarului Silviu Prigoană?
– Deșteptarea la 5:30, la 6:30 trezesc copiii, se spală, mănâncă și la 7:15 pleacă la școală. După care îmi rezolv problemele mele, conturi, bănci, telefoane, corespondență. Vin copiii de la școală, masa de prânz, eu le fac de mâncare că îmi dau teme de casă cu ce vor să mănânce, mie-mi place să fac de mâncare. După masă, lecții, teme, meditații, pe seară relaxare și gata ziua, s-a dus. În week-end-uri mai fugim la munte, la mare, stânga, dreapta.
Ce le place copiilor să le gătiți?
– Mâncare gătită, ciorbe. Maximus, ciorbă de vițel, acrită cu borș, o răcește cu smântână sau ciorbă de pui a la grec. Eduard, ciorbă de fasole cu afumătură și ceapă.
Dar dumneavoastră ce mâncare vă place mai mult și mai mult?
– Ardei umpluți și sarmale. Nu găsesc nicăieri în lume cum le fac eu acasă. Și ciorbe, orice fel, eu „sufăr” după ciorbe când sunt plecat de-acasă, mai ales în străinătate, habar n-au de ciorbe. Și, înainte de ciorbă, la prânz, musai un păhărel cu pălincă și câteva bucățele de slănină cu ceapă roșie, altfel n-am „împodobit” masa. Eu mă descurc de multe ori cu două ciorbe pe zi. Și copii mei mănâncă și la prânz, și seara ciorbă.
