Imagini în exclusivitate cu locul de veci pe care Silviu Prigoană și-l pregătise, cu mult timp înainte să moară. Avea propriul cavou în Cimitirul Lutheran din Capitală.
Două zile au trecut de când Silviu Prigoană a trecut subit în neființă. În timp ce toată lumea se întreba dacă i se va respecta dorința de a fi incinerat după moarte ori dacă va avea parte de o înmormântare fastuoasă, fiul lui cel mare a făcut un anunț care a uluit pe toată lumea.
Printr-un comunicat de presă, Honorius Prigoană a confirmat faptul că tatăl său a fost deja înhumat. Ceremonia a fost una restrânsă și a avut loc în mare secret.
Trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană a fost depus la Cimitirul Lutheran din Capitală, acolo unde chiar el își cumpărase cavoul.
„Profund îndurerați, anunțăm ca trupul neînsuflețit al tatălui nostru, Silviu Prigoană, a fost depus în cavoul familiei din Cimitirul Evanghelic Lutheran din București.
Ceremonia s-a desfășurat într-un cadru restrâns, de familie, conform cu dorința tatălui nostru. Mulțumim pentru mesajele de condoleanțe, susținere și empatie- pe care le-am primit în aceste zile și datorită cărora simțim că nu suntem singuri în acest moment greu. Trecut în neființă în urma unui infarct miocardic, Silviu Prigoană lasă în urmă nenumărate fapte și amintiri luminoase, pe care noi, cei patru fii ai săi, vom încerca întotdeauna să le onorăm”, a anunțat Honorius Prigoană, prin intermediul unui comunicat de presă.Imagini exclusive cu locul de veci al lui Silviu Prigoană
În ultimul interviu pe care i l-a oferit lui Bursucu, omul de afaceri a dezvăluit că și-a pregătit deja locul de veci și își cumpărase chiar și cavou. În exclusivitate, WOWbiz.ro vă prezintă imagini cu locul de veci pe care Silviu Prigoană și-l achiziționase, în Cimitirul Lutheran din București. Așa cum afaceristul îi povestise prezentatorului TV, cavoul familiei sale are trei etaje și este inscripționat cu numele lor de familie.
Pe de altă parte, înainte ca Honorius să confirme faptul că înmormântarea a avut deja loc, existau voci care vorbeau despre acest lucru. Martorii spuneau că Prigoană ar fi fost depus în cavoul familiei ieri, pe 13 noiembrie, în jurul orei 18:30, fără a fi urmate tradițiile creștinești.
„Bătrână: Pe cine să-l vad? Unde să-l văd dacă ei au venit de la Brașov direct și l-au băgat… (n.r. în cavou).
Reporter: Deci nici preot, nici slujbă?!
Bătrână: Nu. Păcat de averea pe care a avut-o. Bine că nu l-a ars”, a declarat o bătrână care susține că ar fi văzut totul, în exclusivitate pentru WOWBiz.ro.
Silviu Prigoană își pregătise deja locul de veci
Ultima apariție a lui Silviu Prigoană înainte de a deceda din cauza unui infarct miocardic a fost în cadrul podcast-ului moderat de Bursucu. Atunci, omul de afaceri i-a dezvăluit prezentatorului TV că s-a gândit deja la momentul în care urma să treacă în neființă.
Își pregătise deja locul unde își va dormi somnul de veci și a povestit, în detaliu, cum arată cavoul din Cimitirul Lutheran, pe care și l-a cumpărat în urmă cu 30 de ani.
Acesta conține 6 locuri pentru sicrie, dar și 24 de urne pentru cenușă, având în vedere că afaceristul își dorea să fie incinerat.
„Am și locul pregătit, sub tata. Noi avem un cavou și tata e la etajul 3, eu la 2 și următorii, treaba lor. Mi-am cumpărat loc de veci de 30 de ani. Eu am locația în Cimitirul Lutheran. Eu n-am cumpărat cavoul ăla din motive să-mi pregătesc viața veșnică, noi aveam o relație personală cu un administrator de la Cimitirul Lutheran și noi făceam igienizări și aveau 10 containere și noi îi taxam doar pentru 5. Erau taxele mici acolo, era un cimitir simpatic. Peste drum de Bellu era un parc natural, cu niște alei mari, cu niște morminte… mai mare dragul să fii mort!
Când te duci la cimitir, nu e un moment trist. Eu sunt ardelean, iar la noi în Ardeal sunt altfel tradițiile față de Sud. Acolo, cât e în viață, ține lumea la el, îi dă de mâncare și de băut, când a murit nu mai contează, o dată pe an o lumânare, de 1 noiembrie, acum! Și la mama au pus lumânări, și la fosta soție, un prieten de-al meu se ocupă, Neluțu, de 1 noiembrie, că nu am cum să ajung acolo.
(…) Locul de veci l-am cumpărat atunci, că mi-a zis că s-au eliberat acolo niște cavouri, legea la ei spune că dacă 100 de ani nu se plătește taxa de cimitir se eliberează locul. Și mi-au zis că au nevoie de niște bani la cimitir ca să asfaltăm niște alei pe aici. Sunt 6 locuri de „parcare” pentru sicrie și 24 de urne, e mai mare decât ce aveți voi aici (n. r. studioul unde se ține podcastul). Cobori pe o scară jos, pe dreapta sunt sicrie, pe stânga urne, locuri pentru urne, dacă vrei să fii incinerat, ăsta va fi viitorul. „Locurile de parcare” sunt cele 6 sicrie, pe tata l-am parcat.(…) Mama e la Cluj și acum vreau să fac demersurile să o deshumez și să o reînhumez lângă tata. Pe tata l-am pus primul, acolo e și fiul meu mic, dar nefiind renovat cavoul, am făcut o chestie din piatră și l-am pus jos și deasupra este un mare mozaic și 3 îngeri.(…) Vreau să mă incinereze. Mă pune la urne. Cred că o să iau o urnă de la Parlament. Ăștia la schimbă periodic și decât să le arunce…”, povestea Silviu Prigoană, în podcast-ul lui Bursucu.