Deși echipa națională de fotbal a Rusiei se distrează în meciurile amicale, aceasta nu va putea participa în continuare în competițiile internaționale. Vestea primită de ruși vine într-un context extrem de important, tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026 urmând să aibă loc.
Rusia, out încă 2 ani din competițiile europene
Cele mai importante foruri sportive mondiale, UEFA și FIFA au decis că interdicția asupra Federației de Fotbal din Moscova, aplicată imediat după ce rușii au invadat Ucraina, să continue pentru următorii doi ani.
Atât echipele de club, cât și prima reprezentativă nu vor avea drept de participare în competițiile internaționale. Singura excepție de la regulă se aplică în partidele amicale, unde Rusia are dreptul de a evolua sub steagul propriu.
O situație inedită s-a petrecut la Jocurile Olimpice de la Paris, unde sportivii ruși au avut dreptul de a participa sub un steag neutru. Pe perioada competiției din vară, atleții din Rusia, care au participat sub alt drapel, au cucerit nu mai puțin de 5 medalii.
Jurnaliștii din Rusia știu când va fi ridicată interdicția
Echipa națională de fotbal a Rusiei nu a participat la Campionatul Mondial din 2022, din Qatar, deși Federația de la Moscova era calificată în play-off-ul competiției, unde trebuia să se dueleze cu Polonia. Trupa condusă de Robert Lewandowski a „profitat” de situație și astfel a câștigat biletele pentru competiția supremă.
Publicația rusă MatchTV a dezvăluit că interdicția nu va fi ridicată înainte ca turneul Campionatului Mondial din 2026 din Statele Unite, Canada și Mexic să aibă loc. Singurele speranțe ale fotbaliștilor ruși se leagă de o potențială încheiere a conflictului cu Ucraina.
Tragerea de sorți a preliminariilor Campionatului Mondial va avea loc pe 13 decembrie. Nu mai puțin de 54 de echipe naționale din Europa vor afla în care dintre cele 12 grupe vor fi repartizate.
România se va afla în urna a 2-a valorică la tragerea la sorți. „Tricolorii” conduși de Mircea Lucescu au un avantaj imens după ce au obținut victorii pe linie în Liga Națiunilor.
Concret, echipa națională de fotbal a României și-a asigurat barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial din Statele Unite, Canada și Mexic. „Tricolorii” vor încerca cu siguranță să evite duelurile din play-off-ul pentru Mondial și astfel că vor aborda prima poziție din grupa în care vor fi repartizați.