O femeie de 52 de ani a murit, joi, în Capitală, după ce a fost spulberată de o mașină. Accidentul s-a petrecut în timp ce victima traversa strada.
Accident mortal în București petrecut joi, la primele ore ale dimineții: o femeie de 52 de ani a fost lovită de o mașină în timp ce traversa strada. Victima nu a avut nicio șansă de supraviețuire.
Grav accident pe o stradă din Capitală: femeie de 52 de ani spulberată de o mașină în timp ce traversa strada
Conform informațiilor venite de la Brigada Rutieră a Poliției Capitalei, accidentul mortal din această dimineață a avut loc în jurul orei 06:20. Agenții au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu.
Aici, un pieton fusese acroșat de un autoturism. Victima, o femeie de 52 de ani, a fost lovită în timp ce încerca să traverseze strada. La volanul mașinii se afla un bărbat de 47 de ani.
Brigada Rutieră a transmis că la fața locului s-au deplasat de urgență echipajele medicale. Doctorii de pe Ambulanță i-au aplicat victimei manevre de resuscitare, însă fără rezultat.
”Conducătorul unui autovehicul, în vârstă de 47 de ani, care se deplasa dinspre strada Luica către șoseaua Olteniței, a surprins și accidentat un pieton, care se angajase în traversarea părții carosabile.
În urma accidentului de circulație, a fost constatat decesul pietonului, femeie în vârstă de 52 de ani, după ce în prealabil echipajele medicale i-au efectuat manevre de resuscitare”, transmite Poliția Română.
Responsabilul de acest accident a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind zero. Dat fiind acest eveniment rutier, Poliția a impus restricții de trafic pe Bd. Constantin Brancoveanu, sensul către Șos. Olteniței, benzile 1 și 3 de circulație.
”Polițiștii Brigăzii Rutiere efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, mai anunță cei de la IGPR.
Mașină răsturnată în București
Tot joi, un alt accident grav a avut loc pe Bulevardul Timișoara din Capitală, lângă un mall. O mașină s-a răsturnat, fiind complet distrusă. Traficul în zonă a fost afectat, șoferii fiind sfătuiți să evite aceste străzi.
Până în prezent, nu se știe cu exactitate ce s-a întâmplat și ce a dus la producerea accidentului. Imaginile publicate pe rețelele sociale arată o mașină care s-a răsturnat, ajungând pe trotuarul de lângă AFI Cotroceni. Fotografii de la acest accident au fost postate pe grupul de Facebook ”Info Trafic București și Ilfov”.