Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a mistuit casa. Tragedia fără margini s-a produs, joi, în comuna Voitinel. Micuții, în vârstă de 3 și 5 ani, nu au avut nicio șansă să se salveze.
Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a mistuit casa
Alarma a fost dată în jurul prânzului, când vecinii au observat flăcările puternice care au cuprins întreaga casă, dar și o anexă. Ambele erau construite din lemn, astfel că focul s-a extins rapid.
Au fost anunțați pompierii, iar până la sosirea echipajelor de intervenție, localnicii au sărit în ajutor, încercând să stingă focul cu gălețile cu apă. Bănuiau că în interior s-ar putea afla cei doi copii.
„Din declaraţiile martorilor, în interiorul casei, care a ars generalizat, ar fi fost surprinşi doi copii. Pompierii militari cercetează locul incendiului”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.
Pompierii au reușit să stingă incendiul, care amenința să se extindă și la casele aflate în apropiere. Din păcate, cei doi copii au fost găsiți fără suflare, după ce au ars de vii.
Micuții au fost lăsați singuri, iar părinții ar fi plecat cu treburi
Victimele sunt o fetiță de 3 ani și un băiețel, în vârstă de 5 ani. Potrivit Monitorul de Suceava, se pare că micuții erau singuri acasă, după ce părinții lor au plecat cu treburi în sat.
Cauza izbucnirii incendiului nu a fost stabilită, momentan. Va fi deschisă o anchetă, urmând să se clarifice în ce împrejurări s-a produs această tragedie care a curmat viața celor doi copii.
Un alt incendiu violent a ucis, acum aproape două săptămâni, un bărbat din județul Vâlcea. O casă a fost cuprinsă de flăcări, iar proprietarul, un bărbat de 56 de ani, a fost găsit decedat.
Focul s-a extins rapid și, din păcate, victima a fost surprinsă de flăcări. „Comandantul intervenției a comunicat că este o persoană decedată în locuință, de sex bărbătesc”, informau pompierii din Vâlcea.